Revue des deux Mondes publică însemnările generalului Colincourt, – un contemporan al lui Napoleon I –, însemnări care produc senzaţie şi vâlvă atât prin noutatea materialului, cât şi prin evenimentele la care se referă. Colincourt a fost ani de zile trimisul împăratului în Capitala Rusiei şi s-a bucurat de încrederea lui deosebită. El a fost martorul evenimentelor critice de la Fontainebleau, care s-au terminat cu abdicarea împăratului la 11 aprilie 1814. În ziua de 12 aprilie 1814 s-a redactat de către învingătorii de la Leipzig actul de abdicare. Actul a fost adus la castelul Fontainebleau de către reprezentantul ţarului Alexandru I, ducele Schuwalov. Napoleon se arată de acord să plece pe Insula Elba, dar tot spera, până în ultima clipă, că se va acorda soţiei sale Maria Luisa şi fiului său „Regele Romei“ posesiunea provinciei Toscana. Dar tatăl împărărătesei – împăratul Austriei – a hotărît ca fiica sa să se înapoieze în casa părintească, luându-i astfel posibilitatea de a-l mai revedea pe Napoleon. Această hotărâre a fost o lovitură grea pentru împărat, care abia atunci şi-a dat seama de situaţia în care se găsea. Gânduri de sinucidere îi încolţiră.
În seara aceleiaşi zile, împăratul s-a întreţinut multă vreme cu generalul Colincourt, discutând despre armată, flotă şi viitorul Franţei. Oboseala însă îl determină să întrerupă convorbirea cu cuvintele: „Trebuie să mă odihnesc. Şi d-ta… Culcă-te! O să ne mai vedem în noaptea asta“. Într-adevăr, pe la ora 3 din noapte, Colincourt fu sculat. Împăratul dorea să-i vorbească. Napoleon îl primi culcat în pat şi-i vorbi de împărăteasa Maria Luisa şi de fiul său, de care era îngrijorat. Se temea că vor avea să sufere multe umiliri. Apoi îşi exprimă gândul de a nu semna tratatul umilitor, care lăsa destinele Franţei la cheremul învingătorilor şi, înmânând generalului o scrisoare pentru împărăteasă zise: „Dă-mi mâna Colincourt, îmbrăţişează-mă! În curând totul se va sfîrşi cu mine. Notează-ţi tot ce ţi-am spus în ultimele zile. Predă scrisoarea aceasta împărătesei. Aici sunt scrisori pe care Maria Luisa mi le-a adresat mie; astea-s pentru fiul meu, când va fi mare. Spune împărătesei că am fost fericit cu ea. Pierderea tronului o regret numai de dragul familiei. Din fiul meu am voit să fac un om demn să conducă destinele Franţei“.
Împăratul mai vorbi mult. Vocea lui slăbea din ce în ce. Lupta vădit cu dureri puternice. Colincourt înţelese că Napoleon se otrăvise şi trimise de urgenţă după medic. Napoleon deveni neliniştit: „Nu lăsa pe nimeni să intre la mine! Acesta e ultimul serviciu pe care ţi-l cer“. Durerile creşteau mereu, împăratul se zvârcolea în pat. Fruntea îi era scăldată în sudoare, avea temperatură, vorbea din ce în ce mai greu, dar continua: „Spune Iosephinei că m-am gândit la ea… Uf, ce greu îmi vine să mor!“. Sosi medicul. Napoleon i se adresă cu cuvintele: „Doctore, dă-mi încă o doză de otravă, asta-i datoria d-tale. Nu ai nici un drept să-mi refuzi acest lucru!“. Medicul era foarte agitat. El răspunse împăratului că nu are niciun drept moral de a da otravă şi că nu e asasin! Între timp, Napoleon începu să vomite. Vărsăturile însoţite de dureri îngrozitoare au durat până dimineaţa, la ora 7, când împăratul căzu în stare letargică. La ora 11 încetară durerile. Napoleon zise atunci: „M-am împăcat cu soarta: moartea nu vrea să mă ia nici pe câmpul de luptă, nici în pat… Se vede că trebuie să aştept sfârşitul natural“. Aceasta este povestea încercării de sinucidere a lui Napoleon. Că împăratul a vrut să se sinucidă se ştia din relatările credinciosului său camerist Constant; dar relatările acestuia erau pline de contraziceri şi de aceea nu inspirau de stulă încredere. Abia acum se ştie cu siguranţă – graţie însemnărilor generalului Colincourt – că Napoleon a încercat să-şi pună capăt zilelor în noaptea dintre 12 şi 13 aprilie 1814.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Revue des deux Mondes publică însemnările generalului Colincourt, – un contemporan al lui Napoleon I –, însemnări care produc senzaţie şi vâlvă atât prin noutatea materialului, cât şi prin evenimentele la care se referă. Colincourt a fost ani de zile trimisul împăratului în Capitala Rusiei şi s-a bucurat de încrederea lui deosebită. El a fost martorul evenimentelor critice de la Fontainebleau, care s-au terminat cu abdicarea împăratului la 11 aprilie 1814. În ziua de 12 aprilie 1814 s-a redactat de către învingătorii de la Leipzig actul de abdicare. Actul a fost adus la castelul Fontainebleau de către reprezentantul ţarului Alexandru I, ducele Schuwalov. Napoleon se arată de acord să plece pe Insula Elba, dar tot spera, până în ultima clipă, că se va acorda soţiei sale Maria Luisa şi fiului său „Regele Romei“ posesiunea provinciei Toscana. Dar tatăl împărărătesei – împăratul Austriei – a hotărît ca fiica sa să se înapoieze în casa părintească, luându-i astfel posibilitatea de a-l mai revedea pe Napoleon. Această hotărâre a fost o lovitură grea pentru împărat, care abia atunci şi-a dat seama de situaţia în care se găsea. Gânduri de sinucidere îi încolţiră.
