Experienţele uluitoare ale ruşilor cu telepatia – cum se pot transmite mesaje mentale la mii de km distanţă!
Începând din 1966 actorul K. Nikolaev din Novosibirsk (receptor) și prietenul său, biofizicianul I. Kamenskîi din Moscova (emițător), au început o serie de experiențe telepatice, urmărind o cât mai desăvârșită rigoare științifică. Au luat de pildă mai multe obiecte închise în cutii identice. Se trăgea la sorți o cutie, se deschidea, emițătorul se concentra îndelung asupra obiectului scos, iar receptorul, aflat la mii de kilometri distanță, trebuia să-l descrie.
De la început rezultatele au fost spectaculoase. Despre o sârmă groasă, înfășurată în chip de bobină cu șapte spire, Nikolaev nota „rotund, metal, sclipitor, dințat, arată ca o bobină”. Peste zece minute s-a deschis o altă cutie, în care se afla o șurubelniță. Descrierea a fost: „lung și subțire, metal, plastic, plastic negru”.
Ulterior, experimentul a continuat sub egida „grupului Popov” de la secția de bio-informații a Institutului de radiotehnică A.S. Popov din Leningrad. Aici K. Nikolaev, aflat într-o încăpere complet izolată de exterior, a fost conectat la un electroencefalograf. Acest aparat este capabil să înregistreze pe hârtie undele EEG – variații ale potențialului electric al unor porțiuni de creier, așa cum aceste variații apar la suprafața craniului. Undele EEG cele mai frecvente la omul normal sunt următoarele: alfa (8-12 cicli pe secundă), întâlnite în starea de reverie ori de relaxare totală, cu ochii închiși, beta (13-22 cicli pe secundă), măsurabile mai ales în zona frunții, caracteristice activității mintale intense, delta (1-3 cicli pe secundă) în somnul adânc. Grupul Popov a observat că, atunci când „mediul” este pregătit să recepționeze mesajul telepatic, el se află totdeauna într-o stare de relaxare manifestată prin unde alfa. În experiențele făcute asupra lui Nikolaev, momentul transmiterii „mesajului” nu era stabilit cu precizie. La numai trei secunde însă după ce I. Kamenskîi, aflat la Moscova, a început să se concentreze asupra mesajului, undele EEG ale receptorului de la Leningrad se desincronizau dramatic. Interesant, acesta a devenit conștient că recepționează abia peste alte câteva secunde.
Remarcând rolul undelor alfa în telepatie, grupul Popov construiește un „alfafon”, aparat cu care se vizualizează sau se fac audibile undele EEG, permițând subiectului să învețe cum să-și producă stările asociate acestora, de pildă unde alfa chiar și cu ochii deschiși. Cu ocazia măsurătorilor efectuate s-a constatat că în perioada transmisiei telepatice undele alfa ale emițătorului și receptorului erau riguros sincrone. Inducând la emițător unde alfa cu frecvența ușor schimbată, undele alfa ale receptorului se sincronizau și ele imediat la noua frecvență.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Începând din 1966 actorul K. Nikolaev din Novosibirsk (receptor) și prietenul său, biofizicianul I. Kamenskîi din Moscova (emițător), au început o serie de experiențe telepatice, urmărind o cât mai desăvârșită rigoare științifică. Au luat de pildă mai multe obiecte închise în cutii identice. Se trăgea la sorți o cutie, se deschidea, emițătorul se concentra îndelung asupra obiectului scos, iar receptorul, aflat la mii de kilometri distanță, trebuia să-l descrie.
