Experienţele din afara corpului pot fi explicate prin dereglările care au loc la nivelul urechii interne!?


Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free) + prelucrare proprie

Întotdeauna m-a uimit cât de uşor poate uneori ştiinţa să explice unele fenomene paranormale. Şi, ca întotdeauna, am să argumentez şi de ce. Una din experienţele paranormale care i-a intrigat pe cercetători este fenomenul „experienței în afara corpului” (sau OBE – în limba engleză). El poate fi descris ca senzația de a pluti deasupra propriului corp, asemenea unei păsări.

Un studiu din 2017 publicat în revista „Cortex” sugerează că OBE nu are de-a face cu vreo experienţă paranormală, sau cu deschiderea celui de-al treilea ochi, ci este legat de urechea interioară. Mai precis, e vorba de sistemul vestibular, care este format din canale în urechea internă care asigură echilibrul și locația în spațiu.

Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitatea Aix din Marsilia, a analizat 210 pacienți care au raportat senzaţii de amețeală. Din acel grup, 14% au declarat că au avut parte de OBE. Spre deosebire, doar 5% din grupul de control de 210 de oameni sănătoși au declarat că au avut parte de OBE. De aici, cercetătorii au tras concluzia că sistemul vestibular al urechii joacă un rol în OBE.

Dar, această conexiune OBE-ureche interioară nu este o idee nouă. De fapt, Olaf Blanke, neurolog în cadrul Universităţii Ecole Polytechnique Federale de Lausanne, este cel care a dovedit această conexiune în 2002: se poate induce un OBE, prin stimularea electrică a părții creierului care integrează informații vestibulare și vizuale.

Însă, marea problemă a acestor cercetări este următoarea: ele nu iau în considerare faptul că, în unele experienţe din afara corpului, subiecţii descriu clar cum îşi văd corpul de deasupra şi aceşti „ochi ai conştiinţei” observă tot ce se întâmplă în acea încăpere. Cum pot fi explicate aceste OBE doar prin dereglări ale sistemului vestibular ale urechii!? Normal că nu pot fi, însă ştiinţa continuă să găsească explicaţii care sfidează logica pe care ea însăşi se bazează…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025