Spuneam într-un articol foarte recent (Panică la Observatorul Naţional Solar din New Mexico (SUA)! FBI-ul a evacuat zona, dar păstrează secretul! Ce s-a descoperit acolo?) că Observatorul Naţional Solar din New Mexico a fost închis săptămâna trecută de către FBI. Autorităţile americane nu au vrut să spună care este motivul, dar, potrivit unui martor ocular, în zona evacuată a observatorului se afla un elicopter negru, mai mulţi oameni în jurul antenelor, dar şi mai multe echipe de lucru pe turnuri.
Foarte interesant ce s-a întâmplat în ultimele zile: după ce-a intervenit în forţă FBI-ul şi a închis zona, acum locul pare abandonat! Deşi în continuare locul este împrejmuit cu semne de „Intrarea interzisă”, în zonă nu se află militari sau paznici, aşa că oricine poate intra nestingherit. Deja au apărut mai multe filmări video, dar una este foarte interesantă: un bărbat pătrunde în observator, fără să-l împiedice nimeni, filmează şi a pus totul pe YouTube! (vedeţi videoclipul de la finalul articolului).
El a intrat într-una din clădirile abandonate, iar acolo în coşul de gunoi, a găsit un DVD cu un joc video „X Files”, un joc despre investigaţiile celebrilor agenți FBI Fox Mulder și Dana Scully în domeniul unor fenomene paranormale, inclusiv prezenţa extratereştrilor pe Terra. Bărbatul a mai vorbit cu alţi oameni din zonă şi a aflat că cei de acolo s-au mutat foarte repede săptămâna trecută, în grabă.
Mulţi se întreabă următorul lucru: autorităţile au recepţionat mesaje sau semnale de la o rasă extraterestră? Au intrat deja în contact cu extratereştrii din sistemul nostru solar sau din apropierea Soarelui?
Pe 11 septembrie 2018, Maria G. Hill din Salem, Indiana (SUA) a fotografiat ceva extraordinar lângă Soare, ceea ce poate fi descris ca o navă spaţială imensă, precum și o flotă uriașă de nave spaţiale mai mici care însoțeau nava-mamă.
Şi, încă ceva: nu doar Observatorul Naţional Solar din New Mexico a fost închis săptămâna trecută. Se pare că încă 6 camere a mai multor observatoare din lume au fost închise în aceeaşi perioadă:
* AXIS 232D Network Dome Camera, localizată în Sydney, Australia;
* Webcam-ul Observatorului SOAR din Chile;
* Webcam-ul aparţinând Telescopului BRT Tenerife (Spania);
* Webcam-ul localizat în Observatorul Mauna Kea al Universităţii din Hawaii;
* Webcam-ul Observatorului Canada-France-Hawaii Telescope din Hawaii;
* Webcam-ul Observatorului JAT din Fairless Hills, Pennsylvania (SUA).
În concluzie, ce vor să ne ascundă autorităţile? Faptul că extratereştrii sunt prezenţi în zona Soarelui? Este doar o ipoteză şi trebuie să o luaţi ca atare…