Pe 23 decembrie 1946, o zi cu viscol, Bill McCready, în vârstă de şapte ani, a urcat împreună cu părinţii şi cu fratele său mai mic în vechea maşină a familiei, pornind de la Wick la Glasgow, pentru a-şi petrece Crăciunul împreună cu rudele lor. Maşina a ajuns însă într-un şanţ şi s-a împotmolit. Din fericire, au fost salvaţi după vreo două ore de un şofer de camion, care i-a dezgropat din zăpadă. Omul şi-a văzut apoi de drum, uitând să-şi ia lopata. Tatăl lui Bill a păstrat-o de atunci mereu în portbagaj, ca pe un fel de talisman.
Şaptesprezece ani mai târziu, Bill, care avea cum douăzeci şi patru de ani, se afla într-un restaurant din Glasgow, împreună cu tatăl lui. Iată ce povesteşte el mai departe:
„Şedeam amândoi acolo şi, la două mese distanţă, trei bărbaţi luau prânzul. Unul dintre ei vorbea despre iarna grea din ’46, spunând cum dăduse peste o familie blocată cu maşina în şanţ, cum îi scosese el din zăpadă, însă ei plecaseră luând şi «amărâta lui de lopată».
Tata n-a spus nimic, s-a ridicat, s-a dus afară şi s-a întors cu lopata. L-a bătut pe ins pe umăr şi i-a zis: «Uite-ţi amărâta de lopată.»”