De ce nu vom ajunge niciodată ca occidentalii?

13
1.509 vizualizari

Orient OccidentDe foarte multe ori auzim “integrarea deplină a României în structurile occidentale”. Poate că din punct de vedere structural, al instituţiilor, ne vom integra, dar va fi acea faimoasă “formă fără fond” a lui Titu Maiorescu. De ce? Pentru că în mentalul colectiv există o diferenţă uriaşă între caracterul social dominant al poporului român şi caracterul social al occidentalilor. Şi totul porneşte nu de azi, de ieri, ci cu mii de ani în urmă. “De vină” e…religia creştină, evident.

Occidentul a ales catolicismul, ca urmare a ideilor religioase ale Sf. Augustin (354-430). Acesta a încercat să “raţionalizeze” până la extrem noţiunea de Dumnezeu, raţionalism ce este caracteristic vechii şcoli greceşti a lui Aristotel. De asemenea, a introdus noţiunea de “predestinare”, conform căreia unii oameni sunt aleşi de Dumnezeu să fie mântuiţi, iar alţii sunt damnaţi încă de la bun început pentru pieire, indiferent câte “lucruri dumnezeieşti” ar realiza. Astfel, liberul arbitru al omului este anulat, iar Dumnezeu pare unul nemilos şi răzbunător. Aceste idei ai Sf. Augustin au fost duse până la extrem de curentele protestante ale catolicismului, iniţiate de Luther şi Calvin în Occident, în secolele 15 şi 16. Astfel, aceste doctrine au creat catolicului sau protestantului de rând din Occident o adevărată angoasă: fiecare credincios se gândea “sunt sau nu eu alesul lui Dumnezeu pentru a fi mântuit? Sau voi fi damnat pe vecie?” Credinciosul, conform acestor doctrine, nu ar fi putut face nimic pentru a-şi schimba soarta, deja hotărâtă de Dumnezeu de dinainte, indiferent câte virtuţi ar mai fi făcut el; de aceea, el trebuia să-şi “umple” această angoasă interioară cu ceva…cu o activitate…Iar acea activitate a fost începutul dezvoltării capitalismului. Totodată, având doctrina predestinării în minte (care spune că indiferent câte virtuţi sau păcate vei face, tot Dumnezeu ştie dacă eşti “alesul” sau nu), occidentalului i-a fost mai uşor să săvârşească “păcate” de genul jafurilor făcute în colonii pentru acumularea primitivă a capitalului, baza dezvoltării capitalismului.

Capitalism care în Orientul Europei nu s-a dezvoltat decât mult mai târziu, şi mai mult forţat. De ce? Pentru că ortodoxia, cealaltă mare ramură a creştinismului, se bazează pe alte principii, stipulate de Sf.Maxim Mărturisitorul (580-662). Acesta din urmă avea o viziune neo-platonică (faţă de cea aristotelică a Sf. Augustin), punând accentul mai mult pe inimă, decât pe raţiune. Ortodoxia crede într-un Dumnezeu iubitor, situat dincolo de spaţiu şi timp, ce nu doreşte damnarea eternă vreunui om, ci doar mântuirea oamenilor. Deşi s-a născut cu păcatul originar, totuşi omul are liberul arbitru de a-şi schimba situaţia, şi de a deveni divin, dacă împlineşte virtuţile lui Dumnezeu. Aceasta face ca ortodoxia din estul Europei să aibă mai mult un caracter contemplativ şi ascetic, opuse raţionalismului şi fricii din Occident. Această contemplaţie s-a extins şi în viaţa economică şi socială din estul Europei; dinamismul capitalismului sau neliniştea occidentalului contrastează cu starea de aşteptare şi de contemplaţie a locuitorului din Balcani.

De aceea, între occidentali şi noi, au existat, există şi vor exista întotdeauna diferenţe majore.