De ce în vremurile străvechi, oamenii percepeau doar culorile galben şi roşu? Unde erau albastrul şi verdele?

S-a observat că în picturile rupestre preistorice nu se folosea niciodată culorile verde sau albastru. Asta ar însemna că oamenii de atunci nu percepeau toate culorile, așa cum se întâmplă și cu unele animale, chiar în prezent. Așadar, în urmă cu două mii de ani, strămoșii noștri aveau o percepție slabă a culorilor.

Pentru Xenofon, curcubeul nu era alcătuit decât din trei culori: violet, roșu și galben. Chiar și Aristotel scria despre un curcubeu tricolor. Democrit nu cunoștea decât negrul, albul, roșul și galbenul. După toate aparențele, Homer credea că marea are aceeași culoare ca și vinul, adică un „roşu întunecat”. De ce nu albastru sau verde?

În 1858, un savant pe nume William Gladstone, care mai târziu a devenit prim-ministrul Marii Britanii, a observat că aceasta nu era singura descriere ciudată de culoare în „Odiseea”. De exemplu, el a găsit că fierul şi oaia sunt violete. La fel, nici idiomurile indo-europene primitive nu conțineau cuvinte care să desemneze culorile.

Gladstone (menţionat mai sus) a început să caute la mai multe texte antice grecești și a observat același lucru – nu a existat niciodată ceva descris ca fiind „albastru”. Cuvântul chiar nu exista! Se pare grecii au trăit într-o lume tulbure și noroioasă, lipsită de culoare, în care predomina alb-negrul şi metalul, cu sclipiri ocazionale de roşu sau galben.

Astăzi, chiar dacă percepem mai multe culori decât strămoșii noștri, noi tot nu vedem decât o parte redusă a spectrului. De asemenea, rămânem insensibili și la ultrasunetele pe care le percep câinii sau la notele cele mai grave. Dar este foarte posibil ca simțurile noastre să se perfecționeze, pe măsură ce specia umană va evolua.