Dacă am avea o navă spaţială care ar merge cu viteza luminii, în 84 de ani un astronaut ar putea face turul întregului Univers!
Odată cu descoperirea teoriei relativităţii a lui Einstein, omul modern şi-a imaginat posibilitatea vizitării Cosmosului cu ajutorul unei nave spaţiale care să meargă cu (aproape) viteza luminii. Această idee fiind foarte înrădăcinată, să discutăm puţin critic asupra îndepărtatei posibilităţi teoretice. Să luăm ca bază de pornire o rachetă fotonică ce vrea să atingă 98%, din viteza luminii. Pentru ca să nu ucidem astronautul nostru, e necesar ca acceleraţia să nu depăşească în decursul călătoriei valoarea de 1 g (9,8 m/s2). Să vedem care vor fi astfel posibilităţile noastre teoretice de a vizita Cosmosul:
Durata drumului
dus-întors
Spaţiul inspectabil
(în ani)
(în ani-lumină)
Pe bord
Pe pămînt
1
1,0
0,26
2
2,1
0,25
5
6,5
1,7
10
24
10
15
80
37
20
270
137
25
910
455
30
3 100
1 560
40
36 000
17 500
50
420 000
208 000
60
5 000 000
2 470 000
O primă lectură a acestui tabel poate să ne extazieze, căci se vede că, în condiţiile accelerării continue de la 1 g, în 7 ani de călătorie voiajorul cosmic ar putea face drumul Alpha Centauri dus-întors; în 38 de ani ar ajunge în mijlocul Căii Lactee; în 52 de ani ar vizita Nebuloasa Andromeda, galaxia cea mai apropiată, iar în 84 de ani ar putea să facă turul Universului cunoscut!
Foarte impresionant, dar să vedem ce condiţionări mai apar. Un autor pe nume Hoerner, într-un studiu din 1962 intitulat „Limitele generale ale călătoriei în spaţiu” face o serie de calcule cu privire la posibilităţile teoretice de folosire a unei nave spaţiale ce merge cu viteza luminii. Autorul porneşte în calculele sale cu 10 tone de masă utilă (compartimentul de locuit, biocenoza necesară supravieţuirii, aparate, plus personalul), cu un motor rachetă ultraperfecţionat de 10 tone, masa iniţială fiind fixată la 200 de tone, pentru a efectua o călătorie dus-întors până la steaua cea mai apropiată. Ce energie trebuie să dezvolte acest sistem? 6*1014 W. Numărul este aproximativ de 100 de ori mai mare decât energia consumată azi pe întregul Pamânt! Dacă mai punem la socoteală că energia aceasta trebuie să fie înghiţită de un motoraş de 10 t, fără să se defecteze, fără să se uzeze, mergând în continuu 7 ani, fără să se supraîncălzească, gluma pare să se îngroaşe. Pentru o călătorie galactică acelaşi motoraş trebuie să reziste la trecerea energiilor a milioane de sori!
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Odată cu descoperirea teoriei relativităţii a lui Einstein, omul modern şi-a imaginat posibilitatea vizitării Cosmosului cu ajutorul unei nave spaţiale care să meargă cu (aproape) viteza luminii. Această idee fiind foarte înrădăcinată, să discutăm puţin critic asupra îndepărtatei posibilităţi teoretice. Să luăm ca bază de pornire o rachetă fotonică ce vrea să atingă 98%, din viteza luminii. Pentru ca să nu ucidem astronautul nostru, e necesar ca acceleraţia să nu depăşească în decursul călătoriei valoarea de 1 g (9,8 m/s2). Să vedem care vor fi astfel posibilităţile noastre teoretice de a vizita Cosmosul:
