Cum poţi compara o religie sau filozofie veche şi autentică (zen, tantra, creştinism, budism etc.) cu „credinţa cavalerilor Jedi”?


Continui seria de Polemici, cu un articol la un comentariu postat de alt cititor de-al meu la articolul acesta https://www.lovendal.ro/wp52/cat-de-moron-poti-fi-pentru-a-te-inchina-in-credinta-ta-cavalerilor-jedi-din-star-wars/ din decembrie 2011. În articolul respectiv îmi exprimam opinia că mi se pare total anormal că există unii oameni care şi-au adoptat religia cavalerilor Jedi din celebrul „Războiul stelelor”. O cititoare, pe nume Sindy, găseşte de cuviinţă să mă critice cu privire la acest articol. Să vedem punctul ei de vedere:

Lovendal, pana acum postai articole si-ti pastrai distanta fata de ele, nu le atacai subiectiv.

Ai gresit, draga mea. Ei bine, pe acest site există două categorii de articole: articole „neutre” (să le spunem aşa) în care prezint doar un fapt, fără a-l trece şi prin filtrul meu şi articole „subiective”, în care îmi expun şi punctul meu de vedere. N-am ştiut că e interzis pe propriul site să am propria judecată…văd că unora li se pare aberant. Oare mai trăim pe timpul lui Stalin în care oamenii nu mai trebuie să-şi exprime opiniile?

Personal, eu cred ca religiile ‘inventate’ din multe lumi SF sunt mult mai bune decat Crestinismul, prin nimic altceva decat prin faptul ca nu se inchina la un zeu sangeros care ‘iubeste’ doar pe cei ce ii urmeaza in ultim amanunt un set de reguli, care daca te uiti la vechiul testament, sunt outdated de mult si au trebuit rescrise in noul testament, si inca ar trebui rescrise pentru ziua de azi.

Eu m-am referit, în general, la marile religii ale lumii în acel articol şi nu la creştinism, în special. De ce când aduc aminte de religie, unii se referă la creştinism şi nu la alte mari religii? Bine, trecând peste acest mic amănunt, ce treabă are creştinismul cu acel „zeu credincios”? Dragă Sindy, eşti în totală eroare. Crezul creştinismului este următorul, dacă nu-l ştiai: „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotştiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevazutelor. Şi intr-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o Fiinţă cu Tatăl, prin Care toate S-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a intrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut Om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, şi a pătimit şi S-a ingropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a suit la ceruri, şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slava să judece vii şi morţii, a Cărui împăraţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Într-Una sfânta, sobornicească şi apostolică Biserică. Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin”. Precum vezi, nimic sângeros, doar iertare, mântuire…acel zeu sângeros nu poate fi decât în mintea ta. În creştinism crezi sau nu; dacă nu crezi, nu-i nimic, nu vei mai avea parte de mântuire.

Cât despre „cruzimea” Dumnezeului din Vechiul Testament, eu cred că tu nu ai citit deloc Biblia, căci ai fi observat că nu e vorba de cruzime, ci de mânie. Dumnezeul din Bibie este un Dumnezeu puternic, care-şi iubeşte oamenii, iar mânia Sa este liberă de orice imperfecţiune păcătoasă care acompaniază adesea mânia umană. Ideea unei mânii divine arată faptul că umanitatea este importantă pentru Dumnezeu, Fiinţei Supreme păsându-i de oameni, din moment ce El comandă, interzice sau pune în gardă.

Personal, sunt atee si asa o sa raman toata viata, pentru ca religia mi se pare o mare porcarie, fiind manipulativa in ultimul hal si scrisa de oameni asa cum vor ei sa fie pamantul, nu este scrisa de nici o forta divina, pentru ca eu prefer sa cred ca forta divina care exista ne iubeste pe toti in mod egal, nu mai mult pe George de la cinci ca el n-a injurat azi.

Te-ai contrazis flagrant în aceeaşi frază: la început ai zis că eşti atee (deci nu crezi în existenţa lui Dumnezeu sau a altei forţe divine), dar în final ai spus că „prefer sa cred ca forta divina care exista ne iubeste pe toti in mod egal”, adică crezi în divinitate. Dacă eşti atât de confuză şi nici nu ştii dacă crezi sau nu în Dumnezeu, e problema ta. Şi da, Dumnezeu ne iubeşte pe toţi la fel, numai că, pentru a avea parte de harul Său, trebuie să-L descoperi în sufletul tău, indiferent că crezi în creştinism, budism, islamism, iudaism sau altă religie autentică a lumii.

Personal, cred ca ai sarit calul la articolul asta cu injuriile la adresa acelor oameni, la fel cum si eu as putea sa sar calul cu injuriile la adresa crestinilor daca as vrea, dar nu o fac, pentru ca degeaba o fac daca tot in biblie vor sa creada, bravo lor.

Păi, draga mea, NU POŢI CREDE în ceva ce eşti sigur că e 100% fantastic decât dacă ai probleme grave cu mintea. Religiile vechi şi autentice pot fi şi ele false (nu neg această posibilitate), dar, la fel de bine pot să fie adevărate. Şi dacă o religie e adevărată, cum poţi să o compari cu o credinţă care ştii 100% că e falsă? Acum ai înţeles punctul meu de vedere?

Lasa-i pe altii sa creada in religiile lor.

Eu îi las, nu le-am interzis s-o facă, numai că eu cred că ei au probleme psihice mari.

Pana nu iti apare Iisus in fata, te rog frumos sa nu zici ca nu stiu care e moron pentru ca are alta credinta, si a lui este falsa si a ta este adevarata, doar pentru ca e scrisa acum 4000 de ani.

După câte ştiu eu, Iisus a apărut acum 2.000 de ani, nu 4.000…dar, mă rog, ce mai contează încă o mică aberaţie. Şi, da, ţi-am explicat motivul mai sus: o religie veche poate fi şi adevărată, pe când credinţa în cavalerii Jedi este clar falsă. Diferenţa este între „posibil adevărat” şi „fals”. Cele două noţiuni nu sunt echivalente şi nici nu pot fi.

Asa si eu pot sa zic ca religiile vechi sunt mai adevarate crestinismului, ca au fost scrise inainte, si crestinismul le-a copiat si adaptat, fiind practic… varianta veche a unei carti SF.

Şi ce treabă are una cu alta? Eu comparam în articolul respectiv religiile vechi cu creştinismul sau toate religiile vechi cu credinţa în cavalerii Jedi? O filozofie, religie sau credinţă veche e întotdeauna mai valoroasă decât una nouă pentru că a trecut prin mintea şi experienţa a milioane de înţelepţi…oricine ştie acest lucru…mă refer la cei care au studiat istoria filozofiei sau a religiilor.

In final, fiecare cu parerea lui, asa ca te rog sa-ti pastrezi tonul oficial si indiferent cand scrii articole, pentru ca parerea ta personala din articolul asta te-a facut sa pari foarte ignorant si cu nasul pe sus.

Da, fiecare cu părerea lui, dar nu-mi impune mie dacă să-mi exprim un punct de vedere sau nu. O voi face ori de câte ori simt nevoia, fără să mă poată opri cineva vreodată. Cât despre ignoranţă…mai reciteşte încă o dată ceea ce am scris mai sus şi trage singură concluziile care se impun.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO