În ziua de 5 februarie 1766, regele Stanislas Leszczynski al Poloniei (1677-1766) se sculă, ca de obicei, la ora şase dimineaţa. Valetul îi puse halatul căptuşit primit în dar de la fiica lui iubită, regina Franţei, după care se retrase, lăsându-l pe rege în jilţul său, în faţa şemineului. Puţin mai târziu, regele se ridică să aţâţe focul. Cum nu vedea bine, se apropie prea mult şi nu-şi dădu seama că poalele halatului său au luat foc. Căptuşeala începu să ardă; regele, speriat, îşi pierdu echilibrul şi căzu peste şemineu, rânindu-se într-un suport de buşteni. Bătrânul rege, în vârstă de optzeci şi opt de ani, greoi şi fără vlagă, nu mai avu putere nici să se ridice, nici să strige, şi îşi pierdu cunoştinţa.
Garda din încăperea alăturată simţi miros de carne arsă, dar cum eticheta nu-i permitea să intre în camera regelui, aşteptă revenirea valetului. Iar când acesta a revenit, bătrânul rege a fost găsit ars de la obraji până la genunchi, şi cu degetele mâinii stângi calcinate.
În primele zile s-a mai sperat într-o vindecare. În ciuda suferinţelor, regele mai găsea putere să glumească: „Ah! Doamnă, măcar să fi ars amândoi de acelaşi foc!”, i-a spus unei tinere şi frumoase doamne de la curte, care tocmai se arsese şi ea la o mână. Fiicei sale iubite îi scrise câteva cuvinte pline de umor: „M-ai sfătuit să mă feresc de frig. Ai fi făcut mai bine să mă sfătuieşti să mă feresc de cald!”
Către un ofiţer al său: „Am văzut de câteva ori focul de destul de-aproape, dar nu m-aş fi aşteptat să mă mai încerce un asemenea foc la vârsta mea!” În curând însă dispăru orice speranţă, rănile se cangrenară şi Stanislas se stinse, după o chinuitoare agonie, care nu l-a împiedicat însă să-i ajute pe sărmani, să înfiinţeze aşezăminte de binefacere şi să se asigure că va fi înmormântat fără niciun fel de fast.
Nu ştiu câţi cunoaşteţi, dar acest rege polonez era un urmaş de-al gloriosului nostru voievod Ştefan cel Mare. Puteţi vedea legătura de sânge între Ştefan cel Mare şi regele Stanislas Leszczynski din acest articol: https://www.lovendal.ro/wp52/regele-decapitat-al-frantei-ludovic-al-xvi-lea-e-stranepotul-lui-stefan-cel-mare/
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025