Cele mai celebre şi mai reale 9 fotografii cu fantome din lume


Fantomele sunt fiinţe foarte timide în faţa aparatelor foto. De multe ori, atunci când cineva pretinde că are o dovadă fotografică privind existenţa unei fantome, ori este un truc realizat pe Photoshop, o eroare fotografică, ori reflecţii ale luminii. Deseori se întâmplă ca lumina să se reflecte pe diverse suprafeţe, iar rezultatul este apariţia unor forme de lumină ciudate, dar perfect explicabile din punct de vedere ştiinţific.

Dar totuşi există fotografii care demonstrează clar faptul că fantomele există. Vom vedea împreună un top al fotografiilor cu fantome, pentru care nu există nicio explicaţie ştiinţifică.

1) Fantoma din escadrilă

fantoma-din-escadrila

O escadrilă a Forţelor Aeriene Britanice a făcut această fotografie, dar după ce filmul a fost developat, s-a observat că poza nu e una obişnuită. În spatele unuia dintre militarii fotografiaţi, se afla imaginea unui coleg de-al său, pe nume Freddy Jackson, care decedase în urmă cu doar 2 zile înaintea efectuării pozei! Jackson era mecanic şi murise în urma unui accident bizar, fiind prins de elicea avionului. Mulţi dintre colegii lui Jackson au confirmat că faţa lui se observă în fotografie. Ciudat!

2) Fantoma din cimitirul Bachelor’s Grove

fantoma-din-bachelore28099s-grove

Această fotografie a fost realizată în Cimitirul Bachelor’s Grove din Illinois, considerat a fi, de către mulţi experţi în paranormal, drept cel mai bântuit cimitir din lume. Cea care a făcut fotografia (Mari Huff, membru respectabil al unei societăţi de investigare în paranormal) susţine că nu se afla nicio femeie care să stea acolo, pe o piatră din cimitir! Era o fantomă?

3) Fantoma din spatele cowboy-ului

fantoma-din-spatele-cowboy-ului

În 1996, Ike Clanton a crezut că ar fi o idee foarte bună de a se îmbrăca într-un costum de cowboy şi a se fotografia, cu ajutorul prietenului său, în acest costum, având în spate Cimitirul Boothill din Tombstone (Arizona). După ce a făcut poza, Clanton a observat că se afla în fundal un bărbat, care în mod sigur nu se afla în momentul fotografiei! Clanton a fost intrigat de asta şi a hotărât să mai facă o poză asemănătoare, de data aceasta trimiţându-l pe un prieten de-al său în fundal, în locul fantomei. El a descoperit astfel că ar fi trebuit să i se vadă picioarele, lucru care nu apare în poza iniţială.

4) Femeia transparentă din pădurea australiană

spiritul-din-padure

Această fotografie a fost realizată în anul 1959 de către reverendul R.S. Blance la Corroboree Rock (Australia), în anul 1959. În pădure, se observă o femeie transparentă. Dacă fotografia ar fi fost luată astăzi, s-ar fi putut spune că a fost modificată cu Photoshop, dar Photoshopul nu exista în 1959. De asemenea, este exclusă şi dubla expunerea, ţinând cont cât de vizibile sunt zonele din faţa şi din spatele femeii.

5) Fata din incendiu

fata-din-incendiu

Pe 19 noiembrie 1995, primăria din Wem (Anglia) a fost cuprinsă de flăcări. În timp ce pompierii se luptau cu incendiul, un cetăţean local, pe nume Tony O’Rahilly, a decis să imortalizeze evenimentul. Aşa că a făcut câteva fotografii. Într-una din ele, apare clar silueta unei fetiţe care se află în faţa flăcărilor. Niciun martor nu-şi aminteşte ca să fi fost vreo fetiţă în clădire, şi nu a existat nicio victimă al acelui incendiu. Unii cred că ea este fantoma unei tinere fete, pe nume Jane Churm, care, în mod accidental a stârnit un incendiu în oraş în 1677, ea însăşi murind în acele flăcări.

6) Fantoma din maşină

fantoma-din-masina

În anul 1959, Mabel Chinnery a fost la mormântul mamei sale. Pentru că mai avea de făcut o fotografie pe film, ea i-a făcut poza soţului său care stătea pe scaunul din faţă a maşinii, aşteptând-o. După ce a developat filmul, surpriză: pe scaunul din spate al maşinii stătea mama ei decedată!

7) Fantoma călugărului din biserică

calugarul-din-biserica

În vara lui 1954, reverendul K.F. Ford a realizat o fotografie în interiorul bisericii sale, localizată în Anglia. El a capturat una dintre cele mai celebre şi de netăgăduit fotografii cu fantome din lume. În ea apare un călugăr cu o faţă fantomatică. Poza a fost examinată de specialişti şi s-a determinat că n-a fost nici dublă expunere şi nici o falsificare a negativului.

8 ) Fantoma de pe scaun

fantoma-de-pe-scaun

Lord Combermere a avut loc un accident de trăsură şi a murit în anul 1891. În timpul funerariilor sale, familia sa a angajat un fotograf pentru a face nişte poze. S-a fotografiat şi camera lordului şi…surpriză! Lordul apare ca o fantomă, stând pe scaunul său preferat. Probabil că sicriul nu-i era prea comfortabil.

9) Femeia-fantomă din Raynham Hall

femeia-din-raynham-hall

Este considerată de către cei mai mulţi drept „cea mai celebră fotografie cu fantome din lume”. A fost realizată în 1936 în Raynham Hall din Norfolk (Anglia) şi nu poate fi explicată nici până azi. Oricum, unii cred că ea este fantoma lui Dorothy Townshend, care a trăit în Raynham Hall, alături de soţul ei, Charles Townshend, în secolul XVIII. Legenda spune că Dorothy era amanta lui Lord Wharton, iar după ce Charles a aflat a închis-o într-o secţiune a castelului, până ce ea a murit.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock