Biserica Naţională a Reichului: „Mein Kampf” în locul Bibliei


mein kampfÎn plină epocă a nazismului în Germania, în 1942, dr. Alfred Rosenberg, un susţinător fervent al „noii biserici naţionale“, a emis o doctrină în 30 de puncte a Bisericii Naţionale a Reich-ului, care prevedea practic transformarea tuturor bisericilor în instrumente ale statului şi eliminarea treptată a creştinismului din toate aspectele religioase. Şapte dintre cele 30 de puncte se referă explicit la eliminarea Bibliei şi la înlocuirea acesteia cu „Mein Kampf” (cartea scrisă de Hitler):

13) Biserica Naţională a Reich-ului solicită imediat încetarea tipăririi Bibliei, precum şi circularea acesteia prin Reich şi prin colonii. Toate ziarele cu conţinut religios sunt de asemenea interzise;

14) Biserica Naţională a Reich-ului va face ca importarea Bibliei şi a altor lucrări religioase pe teritoriul Reich-ului să fie imposibilă.

15) Biserica Naţională a Reich-ului decretează drept cel mai important document al tuturor timpurilor – astfel cel care va inspira poporul german – cartea Fuhrer-ului nostru, Mein Kampf. Se recunoaşte astfel că această carte conţine principiile purităţii morale pe care poporul german trebuie să le respecte.

16) Biserica Naţională a Reich-ului se va obliga să vegheze la răspândirea acestei cărţi, astfel ca fiecare german să o respecte.

17) Biserica Naţională a Reich-ului stipulează ca viitoarele ediţii ale Mein Kampf să aibă acelaşi număr de pagini şi conţinutul nemodificat.

18) Biserica Naţională a Reich-ului va înlătura din altare Biblia, crucea, precum şi celelalte obiecte de cult.

19) În locul lor vor fi puse, pentru a fi venerate de poporul german şi de către Dumnezeu, cea mai sfântă dintre cărţi, Mein Kampf, iar la stânga ei o spadă.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.