Avertisment apocaliptic de la un peşte vorbitor


pesteO persoană, pe nume Zalmen Rosen, care lucra într-o pescărie din New York, în timp ce tăia un crap, a rămas pur şi simplu perplex atunci când un peşte a început să-i spună în ebraică avertismente apocaliptice. Peştele i-ar fi spus lucrătorului din pescărie că fiecare trebuie să dea socoteală pentru faptele făcute, întrucât sfârşitul este aproape. Apoi, peştele i-a comandat d-nului Rosen să înceapă să se roage şi să studieze Tora („Biblia” ebraică) înainte să fie prea târziu.

După câteva minute de tăcere, lucrătorul din pescărie şi-a pierdut minţile şi a început să strige în gura mare: „E diavolul!” Apoi, fiind intrat într-o stare de panică, a încercat să ucidă peştele cu un cuţit de tranşat. Dar crapul vorbitor se zbătea atât de tare, încât d-nul Rosen n-a reuşit decât să-şi facă o tăietură foarte adâncă la un deget, fiind nevoit pentru asta să ajungă la spital. După o luptă crâncenă cu peştele, acesta, deşi mai vorbea cuvinte în ebraică, a reuşit să fie tăiat de colegul de muncă al d-nului Rosen.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.