Am putea fi minţiţi de NASA şi de astronomi? Distanţele până la stele chiar sunt calculate „din burtă”!?

Am găsit în 2010 pe un vechi site aparţinând Observatorului Naval Astronomic al SUA (acum dispărut, din păcate), următoarele afirmaţii:

„O altă problemă ştiinţifică importantă pentru un astronom din ziua de azi o constituie observarea directă a suprafeţei stelelor. Acum, avem fotografii cu rezoluţii mari ale Soarelui, în care putem observa petele solare, protuberanţele, flăcările şi alte activităţi ce au loc la suprafaţa Soarelui. Totuşi, nu avem asemenea fotografii şi pentru alte stele. Dacă am încerca să observăm Alpha Centauri, cea mai apropiată stea de noi, situată la o distanţă de 4,1 ani lumină, discul său ar avea mărimea de 7 milisecunde de arc, de aproape 270.000 de ori mai mic decât dimensiunea aparentă a Soarelui! Pentru aceasta, am avea nevoie de un telescop foarte mare. Pentru a observa suprafaţa lui Alpha Centuri am avea nevoie de un telescop cu un diametru al oglinzii de 14 metri, mult mai mare decât telescoapele Keck din Hawaii. Pentru a putea observa petele solare, am avea nevoie de un telescop mai mare de 100 de ori decât acesta; un asemenea telescop n-ar fi posibil cu tehnologia de care dispunem azi”.

Am putea astfel presupune că toate pretenţiile astronomiei moderne privind existenţa a miliarde de stele, situate la miliarde de ani lumină, sunt doar nişte bazaconii? Astronomia modernă nu poate să se descifreze toate detaliile celei mai apropiate stele de noi…atunci cum putem avea siguranţa că măsurătorile făcute sunt exacte?

Să luăm exemplul rotaţiei Sistemului nostru Solar în jurul galaxiei Căii Lactee. O sursă spune că Pământul se învârte în jurul Căii Lactee o dată la 200 de milioane de ani, alta la 225 milioane de ani, iar alta la 250 de milioane de ani! În cine să mai avem încredere?