Pe tot globul, apare o tendință ciudată și alarmantă. Regiuni întregi se confruntă cu valuri de căldură atât de intense încât se întind cu mult peste ceea ce au anticipat chiar și cele mai avansate modele climatice. Aceste zone de căldură extremă nu sunt incidente izolate; fac parte dintr-un model enigmatic în creștere pe care oamenii de știință se străduiesc să-l explice. Spre deosebire de creșterea mai largă a temperaturilor medii globale care a fost bine documentată, aceste puncte fierbinți sunt valori aberante, reprezentând creșteri care sfidează înțelegerea convențională. Consecințele au fost devastatoare, atât în termeni umani, cât și pentru ecosistemele prinse în aceste zone necruțătoare de căldură.
Aşadar, există regiuni localizate în care căldura se intensifică într-un mod pe care modelele nu le pot prezice. Aceste zone apar ca niște semne nenaturale pe hărțile climatice, sfidând așteptările și doborând recorduri considerate imposibile. Efectele nu se limitează la date abstracte. Se pierd vieți, recoltele eșuează, iar comunitățile se confruntă cu distrugerea la o scară fără precedent.
Nord-vestul Pacificului ne oferă unul dintre cele mai izbitoare exemple. În iunie 2021, un val de căldură de 9 zile a doborât recordurile în această regiune a Statelor Unite și a Canadei. În unele zone, temperaturile zilnice au fost cu 12°C peste maximele anterioare; micul oraș Lytton din Columbia Britanică a atins temperaturi de 50°C înainte de a fi cuprins de flăcări. Sute de oameni au murit din cauza temperaturilor înalte.
Aceasta nu a fost o anomalie limitată la America de Nord. Pe tot globul, au fost înregistrate creșteri similare, inclusiv în regiunile dens populate din China, Orientul Mijlociu și Australia.
Oamenii de știință au căutat să înțeleagă de ce se formează aceste puncte fierbinți. Cercetările au identificat regiuni în care căldura extremă se accelerează cu un ritm mult mai rapid decât temperaturile moderate. Acest lucru creează o divergență alarmantă față de modelele așteptate, temperaturile maxime depășind cu mult mediile. Fenomenul a fost descris ca o lărgire a limitelor superioare ale distribuțiilor de temperatură.
Peninsula Arabică a devenit, de asemenea, un punct fierbinte, cu temperaturi în unele zone urcând la niveluri care pun viața în pericol. Aici, o combinație de condiții aride și interacțiunile sol-atmosferă amplifică efectele valurilor de căldură. Modele similare au fost observate în Australia, unde perioadele secetoase prelungite reduc capacitatea vegetației de a atenua căldura, intensificând și mai mult condițiile. În regiuni precum Groenlanda și nordul Canadei, aceste tendințe sunt și mai mari. Îndepărtate și puțin populate, aceste zone au devenit gazde pentru unele dintre cele mai extreme evenimente de căldură ale planetei.
Implicațiile unor astfel de anomalii în regiunile polare rămân prost înțelese, dar ele au o importanță semnificativă pentru sistemele climatice globale. Aceste modele nu sunt uniforme. În timp ce anumite regiuni văd valuri de căldură escaladând într-un ritm fără precedent, altele nu cunosc un asemenea fenomen. Această distribuție neuniformă adaugă şi mai mult mister întregii probleme. De ce unele zone sunt cruțate, în timp ce altele sunt afectate disproporționat rămâne o întrebare deschisă, una care subliniază necesitatea unei înțelegeri mai profunde a mecanismelor subiacente în joc.
Ceea ce face aceste puncte fierbinți de căldură atât de îngrijorătoare este imprevizibilitatea lor. Modelele, care au servit ca instrumente critice pentru anticiparea efectelor încălzirii globale, par să subestimeze amploarea și frecvența acestor evenimente extreme. Oamenii de știință explorează acum tehnici avansate pentru a aborda aceste lacune, inclusiv metode de învățare automată și modelare climatică de înaltă rezoluție. Cu toate acestea, progresul în aceste domenii este lent, iar ritmul acestor schimbări continuă să depășească dezvoltarea instrumentelor de predicție. Misterul acestor valuri de căldură rămâne nerezolvat.
Sursa: studiul ştiinţific „Global emergence of regional heatwave hotspots outpaces climate model simulations” / pnas.org