Adevărata istorie biblică: Cain nu a fost fiul lui Adam, ci fiul diavolului (al îngerului căzut Samael), după ce acesta a sedus-o pe Eva!


Există o lucrare a teologiei evreieşti, de origine ocultă, „Targum Pseudo-Jonathan”, care ne prezintă o ipoteză extrem de interesantă privind geneza biblică (despre care, cu siguranţă, vom mai vorbi pe acest site).

Precum se ştie, Adam şi Eva, primii oameni de pe Pământ conform Bibliei, au avut ca prime vlăstare pe Cain şi Abel, acesta din urmă fiind omorât de către fratele său, Cain. Ei bine, această lucrare ocultă evreiască spune că ademenirea Evei cu un măr de către acel şarpe din grădina Edenului nu a fost altceva decât o relaţie adulteră pe care Eva a avut-o cu şarpele, care n-ar fi altcineva decât îngerul căzut Samael sau Lucifer. În urma acestei relaţii, s-a născut Cain, care era astfel fiul lui Lucifer. Cain a avut mai mulţi moştenitori, creând astfel o rasă de oameni luciferici. După ce Abel a fost omorât, Adam şi Eva s-au împreunat din nou şi l-au avut ca fiu pe Set, creând astfel rasa „oamenilor Domnului”. Din această rasă din urmă provine şi Iisus Hristos; nici nu s-ar putea altfel, din moment ce toţi descendenţii lui Cain au fost omorâţi de potopul biblic, poate şi din acest motiv: că toţi erau urmaşii lui Lucifer.

Interesant e faptul că nu doar „Targum Pseudo-Jonathan” consideră că Adam n-a fost tatăl lui Cain, ci şi marele teolog creştin Tertullian e de acord cu faptul că acest Cain este fiul diavolului, fiind jumătate-om, jumătate-angelic, adică un „Nephilim”. Într-o lucrare gnostică, se spune că Eva a fost violată de mai mulţi „archoni”; conform gnosticilor, „archonii” sunt zeităţi extraterestre care au pus stăpânire pe trupurile şi pe minţile noastre.

Şi mai interesant e faptul că mormonii cred că acest Cain, ce are ca misiune distrugerea sufletelor oamenilor, încă n-a murit, el umblând pe Pământ sub forma lui BigFoot! (vezi mai multe în acest articol: https://www.lovendal.ro/wp52/un-mormon-crede-ca-misterioasa-creatura-bigfoot-ar-fi-de-fapt-cain-din-biblie-condamnat-sa-umble-etern-pe-pamant/).

Cum Iisus Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu, să fi fost Cain fiul diavolului?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO