Acum 1.500 de ani în Japonia s-a născut fiul unui împărat, un copil-minune ce putea vorbi imediat după naştere!

3.387 vizualizari

Shoku Nihongi esteo carte de istorie a Japoniei, care a fost completată în anul 797 d.Hr. Interesantă este partea despre naşterea unui copil-minune, născut în anul 593 d.Ch. Iată fragmente din cronica respectivă:

„Prinţul imperial Mumayodo-no-Toyo-Sumu a fost desemnat Mare Principe. El avea controlul general al guvernului şi i s-au încredinţat toate problemele administraţiei. El era cel de-al doielea copil al împăratului Tochibane-no-Toyo-hi. Împărateasa-Consoartă, Mama acestuia, avea numele de Prinţesa Imperială Anahohe-Hashito. Într-o zi, când graviditatea Împărătesei-Consoarte era aproape de soroc, ea dădea un ocol prin incinta interzisă pentru a inspecta diferite oficii. Pe când se îndrepta spre grajdul cailor şi dădea să deschidă o uşă de acolo, deodată a fost eliberată de sarcină, fără efort.

Copilul era capabil să vorbească imediat după naştere şi, crescând, era atât de înţelept încât putea să urmărească procesele a zece oameni şi să hotărască la acestea fără greşeală. El ştia dinainte ce avea să se întâmple. De altfel, el a învăţat Doctrina Interioară (budismul) de la un preot coreean numit Hye-Cha şi a studiat alţi clasici (clasicii chinezi) cu un doctor numit Hok-ka. În ambele domenii de studiu el a devenit un cunoscător competent. Împăratul, tatăl său, îl iubea mult şi i-a dat să ocupe salonul superior din partea de sud a palatului. Drept urmare, i s-a dat numele Prinţul Senior Kamu-tou-miya-Mumaya-do-Toyo-tomimi (Onorabilul-din-salonul-superior-al-palatului-vlăstarul-împăratesei – Toyo)”.