Ani de zile, locuitorii satului izolat Liqian din nord-vestul Chinei au crezut că sunt speciali. Mulți dintre săteni au trăsături occidentale, inclusiv ochi verzi și păr blond, ceea ce îi determină pe unii experți să sugereze că ar putea fi descendenții unei legiuni romane pierdute care s-a stabilit în zonă. Ulterior, testele ADN ale sătenilor au arătat că aproape două treimi dintre ei sunt de origine caucaziană. Rezultatele dau greutate teoriei conform căreia fondarea orașului Liqian ar putea fi legată de legenda armatei dispărute a generalului roman Marcus Crassus.
În anul 53 î.Hr., după ce Crassus a fost învins de parți și decapitat în apropierea a ceea ce este acum Iranul, au persistat poveștile conform cărora 145 de romani au fost capturați și au rătăcit prin regiune ani de zile. Legătura orașului cu Roma a fost sugerată pentru prima dată de un profesor de istorie chineză la Oxford în anii 1950. Profesorul Homer Dubs de la Oxford credea că grupul a călătorit spre est, a fost capturat de chinezi și a fondat Liqian în anul 36 î.Hr. S-a sugerat că unii s-au îndreptat spre est, către Uzbekistanul de astăzi, și mai târziu s-au înrolat alături de căpetenia hună Jzh Jzh împotriva dinastiei Han chineze. Homer Dubs a adunat laolaltă povești din istoriile oficiale, care spuneau că Liqian a fost fondat de soldații capturați într-un război dintre chinezi și huni în anul 36 î.Hr., și legenda armatei dispărute a lui Marcus Crassus, un general roman.
Imperiul Roman se afla la apogeu la acea vreme și dominase cea mai mare parte a lumii în Europa, Africa și Asia de Vest. Ca parte a strategiei lor, romanii au angajat trupe oriunde cuceriseră, astfel încât multe legiuni romane nu erau formate din romani nativi, ci din oameni cuceriți din zona locală, care apoi erau antrenați.













