Afirmaţie ciudată a administratorului NASA, într-un videoclip recent: „Noi nu ştim ce se află în partea întunecată a Lunii!” Cum!?


Administratorul NASA, Bill Nelson, a fost întrebat în cadrul unei audieri publice „Ce fac chinezii în partea întunecată a Lunii?”. Răspunsul său a fost unul halucinant: „Ei vor trimite o sondă în partea întunecată a Lunii, aceasta fiind partea care e întotdeauna întunecată. Noi n-avem de gând să mergem acolo (…) Noi nu ştim ce se află în partea întunecată a Lunii, aşa că ei vor descoperi ce e acolo. Dar decizia noastră e aceea că e mult mai profitabil să ne ducem în polul sud al Lunii, pentru că acolo se află apă”.

Fiind întrebat de ce chinezii au luat această decizie, Bill Nelson răspunde dezarmant: „N-am nicio idee!”

Două lucruri frapează la ceea ce spune administratorul NASA:

1) „Partea întunecată a Lunii este partea care e întotdeauna întunecată”. Fals! „Partea întunecată a Lunii” este zona pe care noi n-o putem vedea de pe Pământ, dar acolo vine la fel de multă lumină ca şi pe partea vizibilă nouă. E şocant să afli că administratorul NASA nu ştie acest lucru.

2) Administratorul NASA nu ştie că agenţia pe care o conduce a şi publicat deja fotografii cu „partea întunecată a Lunii”? De ce spune „Noi nu ştim ce se află în partea întunecată a Lunii?” Iată una din fotografii (o puteţi vedea mai jos). Şi mai multe despre acest subiect găsiţi în acest articol: https://www.ndtv.com/science/its-the-side-we-never-see-nasa-shares-detailed-pic-of-far-side-of-moon-5010844

Totul din videoclipul de mai jos mi se pare a fi halucinant, încât am impresia că a fost falsificat. Chiar a spus aşa ceva administratorul NASA!?


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.