A trăit viaţa în lux, făcând trafic de…măgăruşi!


magarus3Mulla Nasrudin este echivalentul românesc a lui Bulă, povestirile anedotice cu ele, fiind uneori şi pline de învăţătură spirituală. Iată una din ele:  se povesteşte cum, zi după zi, timp de un an sau chiar mai mult, Nasruddin a trecut de o anumită frontieră, măgăruşul lui fiind încărcat de saci plini cu paie. După fiecare călătorie, Nasruddin se îmbogăţea tot mai mult, dar vameşul nedumerit, deşi era sigur ca Nasruddin face contrabandă, nu a găsit niciodată nimic în sacii acestuia, în afară de paie.

Până la urmă, Nasruddin s-a retras din activitate, trăind o viaţă de lux. Peste ani de zile, vameşul, şi el pensionat acum, l-a întâlnit şi ş-a întrebat cu ce anume făcea contrabandă. „Măgăruşi”, a răspuns Nasruddin.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu