Acuzaţii foarte grave ale fostului spion Ion Mihai Pacepa: „Ceauşescu a dorit ca România să producă arme nucleare”


A avut vreodată intenţia Nicolae Ceauşescu ca România să construiască arme nucleare? Răspunsul pare a fi „da”, conform fostului şef adjunct al spionajului extern românesc, Mihai Pacepa, care a fost şi consilierul personal al lui Ceauşescu, dar care a fugit în 1978 din ţară în SUA, unde a cerut azil politic. Ceea ce se află scris în acest articol este doar părerea personală a lui Pacepa. El nu a adus dovezi în spusele sale, aşa că trebuie să luăm cu mare băgare de seamă spusele sale, căci e posibil ca totul să fie o intoxicare. Aşadar, iată ce spunea Pacepa în amintirile sale, în volumul „Din moştenirea Kremlinului”:

– În 1974. Ceauşescu a hotărât să treacă la producţia secretă de arme nucleare, bacteriologice şi chimice, pe care vroia să le vândă guvernelor Libiei, Siriei şi Irakului la preţuri extrem de rididicate. În acelaşi timp, el vedea în aceste arme un mijloc extrem de eficient de apărare împotriva unor eventuale încercări sovietice de a-l răsturna de la putere.

– Ministerul Industriei Chimice terminase construcţia unei staţii-pilot pentru producerea apei grele, pe baza datelor sustrase de la compania canadiană AECL, şi proiecta o instalaţie de producţie la scară industrială, ce urma să fie amplasată în apropierea Slatinei (apa grea produsă de acea instalaţie urma să fie folosită atât pentru operarea reactoarelor nucleare CANDU de la Cernavodă, cât şi pentru producerea de plutoniu necesare armelor nucleare. Din Pakistan urma să se obţină tehnologia pakistaneză pentru producerea bombei nucleare, pe baza unei înţelegeri secrete dintre Ceauşescu şi Zulfiar Ali Butto, primul-ministru al Pakistanului din acea vreme.

– În 1984, cu ocazia unor interviuri pentru ziarele trustului american de presă Hearst şi pentru BBC, Ceauşescu a făcut afirmaţia, de mare răsunet la vremea aceea, că România a ajuns la punctul în care „dacă am dori să fabricăm o armă nucleară astăzi, am putea să o facem”.

– Un comunicat de presă al agenţiei Reuter, din 15 noiembrie 1988, informa că, în timpul unei întâlniri pe care a avut-o în Arad cu primul-ministru maghiar Karoly Gross, Ceauşescu ar fi afirmat că România ar fi acum în măsură să producă armament nuclear.

– La 14 aprilie 1989, într-un discurs ţinut în faţa Comitetului Central al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste şi publicat în presa română, Ceauşescu a făcut, în sfârşit, afirmaţia deschisă că România are capacitatea de a produce arme nucleare. Acuza


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.