Oamenii au fost creaţi din sângele unui zeu – spune o legendă aztecă. E vorba de inginerie genetică?


Într-o carte despre azteci, din 1558, ni se povesteşte cum a fost creat omul pe Pământ. Legenda ne spune, de fapt, o tehnică de inginerie genetică avansată. Astfel, conform legendei aztece, zeii s-au adunat şi s-au întrebat: „De îndată ce zeii s-au adunat, au spus: Cine va locui pe Pământ? Cerul a fost deja dat în stăpânire şi pământul a fost dat în stăpânire; Dar cine, o zei, cine va locui pe Pământ?”

Lui Quetzalcoatl, zeul înţelepciunii şi al ştiinţei, i-a venit o idee. A plecat spre Mictlan, Tărâmul Morţilor, şi i-a înştiinţat pe cei doi zei care îl guvernau: „Am venit după oasele preţioase pe care le ţineţi aici.” Quetzalcoatl a adunat oasele preţioase; oasele bărbatului au fost puse laolaltă de o parte, iar oasele femeii au fost puse laolaltă de cealaltă parte.

Quetzalcoatl a dus apoi oasele uscate până la Tamoanchan, „Locul originii noastre” sau „Locul de unde ne tragem”. Acolo a dăruit oasele zeiţei Cihuacoatl („Femeia şarpe”), zeiţa vrăjilor. Ea a măcinat oasele şi le-a pus într-un tub subţire de pământ. Quetzalcoatl şi-a sacrificat bărbăţia peste ele. Sub privirile celorlalţi zei, ea a amestecat oasele măcinate cu sângele zeului; din amestecul asemănător lutului a fost creat Macehuales. Omenirea a fost creată! Din sângele unui zeu…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.