
Dacă lumea în care trăim nu este una reală? S-ar putea să sune ca un concept luat direct din filmul SF „Matrix”, dar, potrivit unora dintre specialiştii lumii, ideea că trăim într-o simulare computerizată sofisticată este nu doar posibilă, ci chiar mult mai probabilă decât ideea că trăim în lumea reală. Dar, ca toate programele de calculator, o simulare atât de complexă – care ar include, probabil, întregul Univers observabil, ar trebui să fie stocată undeva.
Intrigat de această posibilitate, fizicianul Melvin Vopson de la Universitatea din Portsmouth a căutat să calculeze exact cât spaţiu fizic pe un computer extraterestru ar avea nevoie întregul Univers. Pentru a face acest lucru, el a început prin a determina mai întâi câtă informație există într-o singură particulă subatomică, apoi a înmulțit aceasta cu o estimare a numărului total de particule din Univers. Acest calcul ajunge la valoarea de 10^93 de biți, sau 600 de milioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de biţi necesari pentru a stoca întregul Univers în memoria unui computer.
Desigur, dacă trăim într-o simulare computerizată, este probabil să fie una creată de o civilizație mult mai avansată, ceea ce înseamnă că astfel de niveluri de stocare pe computer ar putea să nu fie de neatins. Este ca și cum ai încerca să-ți imaginezi cum ar putea fi stocate cele mai recente jocuri video (care pot depăși 100 GB) în memoria unui vechi computer din anii 1980…
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): livescience.com
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025