Un şobolan a spart un bancomat din India şi a început să mănânce banii…


Ştirea aceasta este una absolut bizară… Astfel, o ultimă masă a unui şobolan flămând i-a costat pe bancheri o mică avere.

Ce s-a întâmplat, de fapt? Un şobolan a reuşit să ajungă într-un ATM (bancomat), în care se aflau echivalentul a 18.000 de dolari, iar de acolo n-a mai iesit decât mort, dar sătul şi plin de bani! Incidentul bizar a avut loc în Tinsukia, un oraș din statul nord-estic Assam (India).

Potrivit managerului filialei bancare, Chandan Sharma, rozătorul flămând a reușit cumva să ajungă în bancomat, unde se aflau rupii indiene, în valoare de peste 18.000 de dolari. Acest lucru a fost descoperit numai după ce bancomatul a încetat să mai lucreze, iar tehnicienii au fost chemați pentru a remedia cauza. Acolo, ei au descoperit că vinovatul stătea mort în mijlocul unei grămezi mari de bancnote mărunțite.

„Am început o anchetă asupra acestui incident rar si vom lua măsuri pentru a preveni o nouă întâmplare de genul acesta”, a spus managerul băncii.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): reuters.com


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.