Popicele reprezintă un joc distractiv la care se folosesc nouă bucăţi de lemn, cilindrice şi fasonate la strung, numite popice, aşezate într-o anumită ordine, pe care jucătorii trebuie să le răstoarne, în număr cât mai mare, de la o anumită distanţă, folosindu-se de o bilă mare de lemn, aruncată pe un jgheab numit pistă.
Apariţia acestui joc se pierde în negura timpurilor, cele mai vechi referiri la el datând de peste 7.600 de ani în urmă şi provin din Egipt, unde în anticele cavouri din Benihasan au fost descoperite desene care prezintă jocuri cu mingea asemănătoare cu bilele şi popicele din zilele noastre. De la egipteni, jocul a fost preluat de către greci şi romani. în timpul împăratului roman Iulius Cezar (100-44 î. Chr.), la Roma şi în mările oraşe ale imperiului se practica un joc numit „boccia”, inventat de spartanul Timokrates, care era foarte asemănător cu popicele. Jocul „boccia” consta în aruncarea, de către două echipe, care stăteau faţă în faţă, a unor bile pentru a lovi o ţintă, aflată la distanţă egală de cele două echipe.
Asemenea jocuri se practicau la începutul Evului Mediu şi în alte ţări europene, cum erau Franţa, Anglia, Elveţia etc. Din anul 1200 datează primul document scris care aminteşte de practicarea jocului de popice că joc distractiv. Începând cu secolele XII-XIII, apar tot mai multe documente care ne dau informaţii preţioase despre acest joc foarte distractiv şi recreativ, răspândit în numeroase ţări şi practicat de toate straturile societăţii. La început, jocul s-a practicat sub forma azvârlirii de pietre sau oase asupra unei ţinte, iar mai târziu s-a trecut la doborârea ţintelor prin rostogolirea unei bile pe un teren pregătit în prealabil. Odată cu evoluţia jocului şi practicarea lui de un număr tot mai mare de amatori, a fost întocmit şi un regulament după care acesta să se desfăşoare.
Prin anul 1626 jocul de popice a fost dus de către primii colonişti în America, unde, ca şi în Europa, a devenit pretext de pariuri şi, implicit, de scandaluri. Din această cauză, în unele ţări s-a luat măsura interzicerii acestui joc prin lege.
În prezent, în lume, jocul de popice se practică sub patru variante mai cunoscute, care poartă următoarele denumiri: asfalt, bowling, bohle şi shere. În anul 1926 s-a înfiinţat Federaţia Internaţională de Bowling care a contribuit la dezvoltarea şi răspândirea jocului de popice în lume, organizând în 1932 Olimpiada de la San Francisco şi pe cea de la Berlin, din 1936, alături de multe alte turnee internaţionale. În 1952 s-a constituit la Hamburg Federaţia Internaţională de Popice, care numără astăzi circa 70 de ţări.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Popicele reprezintă un joc distractiv la care se folosesc nouă bucăţi de lemn, cilindrice şi fasonate la strung, numite popice, aşezate într-o anumită ordine, pe care jucătorii trebuie să le răstoarne, în număr cât mai mare, de la o anumită distanţă, folosindu-se de o bilă mare de lemn, aruncată pe un jgheab numit pistă.
