Biblia lui Wulfila sau Codex Argenteus – o carte incredibilă compusă de un preot dac acum 1700 de ani! Scrisul se aseamănă foarte mult cu cel folosit în Tăbliţele de la Sinaia!
Biblia lui Wulfila, sau „Codex Argenteus“, este unul dintre cele mai celebre manuscrise din lume şi, în mod sigur, cea mai valoroasă carte din Suedia. Manuscrisul se păstrează la Biblioteca Universităţii din Uppsala. Iniţial, această Biblie a avut 336 de pagini, la Uppsala păstrându-se 187. File din acelaşi manuscris mai există la Speyer, în Germania, la Wolfenbüttel şi la Milano. „Codex Argenteus“ a fost copiat probabil la Ravenna, în Italia, în perioada ostrogoţilor, pentru regele Theodoric cel Mare, la începutul secolului al VI-lea. Documentul este scris pe un pergament subţire de culoare violet, cu cerneală cu praf de argint şi aur, de unde şi numele său. Manuscrisul a fost descoperit în secolul al XVI-lea în mănăstirea benedictină din Werden, Germania. Până în 1600, a trecut prin mâinile împăratului Rudolph al II-lea, după care a ajuns la Praga. În 1648, după ce suedezii au ocupat Praga, au luat Biblia ca pradă de război şi au dus-o la Stockholm, fiind depusă în biblioteca reginei Christina. După abdicarea reginei, a fost luată de bibliotecarul Isaac Vossius şi dusă în Olanda. În 1669, însă, a fost cumpărată de Magnus Gabriel de la Gardie, cancelarul Universităţii din Uppsala, care a readus-o în Suedia, unde se află şi în prezent.
Ceea ce este de-a dreptul uimitor este faptul că acest manuscris folosește în proporție de 90% aceleași litere grecești, latine și getice care există și pe Tăblițele de la Sinaia, și rune gotice în proporție de 10%. Acest fapt este o dovadă clară a neapartenenței germanice a preotului Wulfila, al cărui nume era, probabil, Vulpilă.
Primele episoade ale istoriei “Tăbliţelor de la Sinaia” par a fi legate de începutul lucrărilor de construcţie ale Castelului Peleş, a cărui piatră de temeile a fost pusă la 10 august 1875. Pe atunci, locul viitorului edificiu se numea “Poiana Văcăriei”. Înaintea deschiderii propriu-zise a şantierului, acolo s-au făcut anumite lucrări hidrotehnice pentru stabilizarea solului. Inclusiv drenarea unor ape freatice care izvorau dintr-o peşteră din zonă. Cele mai vechi informaţii menţionează că, în acele împrejurări, ar fi fost descoperit un tezaur antic. O comoară din care, alături de alte obiecte de valoare, făceau parte şi un mare număr de tăbliţe din aur acoperite cu inscripţii. În total, câteva sute de kilograme de metal preţios. Descoperirea a fost anunţată, bineînţeles, la Bucureşti. Se mai spune că, după câtva timp, guvernul condus de Lascăr Catargiu ar fi oferit întregul tezaur domnitorului Carol I. Iar predarea s-a făcut în mod oficial în prezenţa unor reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi ai guvernului.
Prof. dr. Lars Munkhammar, istoric la Universitatea din Upsala, unde se găsește manuscrisul: „Wulfilla s-a născut în 311 d.Hr. și a murit, probabil, în anul 381 d.Hr. iar la mijlocul secolului IV a tradus Biblia. S-a născut și a trăit în Dacia, în România de astăzi, și a devenit episcop al popoarelor gotice. La traducerea acestei Biblii a fost folosit un alfabet rămas din acea limbă. Wulfila a folosit la traducerea acestei Biblii o limbă veche despre care nu știm nimic. Menirea lui a fost să schimbe un popor războinic, într-unul pașnic. Acest alfabet a fost folosit în Suedia, nu știu pentru cât timp dar, în paralel cu alfabetul latin, a fost folosit ca scriere sacră mult timp după Wulfilla”.
Iată cum încep lucrurile să se lege… a existat, într-adevăr, un alfabet dacic misterios în vremuri demult apuse…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Biblia lui Wulfila, sau „Codex Argenteus“, este unul dintre cele mai celebre manuscrise din lume şi, în mod sigur, cea mai valoroasă carte din Suedia. Manuscrisul se păstrează la Biblioteca Universităţii din Uppsala. Iniţial, această Biblie a avut 336 de pagini, la Uppsala păstrându-se 187. File din acelaşi manuscris mai există la Speyer, în Germania, la Wolfenbüttel şi la Milano. „Codex Argenteus“ a fost copiat probabil la Ravenna, în Italia, în perioada ostrogoţilor, pentru regele Theodoric cel Mare, la începutul secolului al VI-lea. Documentul este scris pe un pergament subţire de culoare violet, cu cerneală cu praf de argint şi aur, de unde şi numele său. Manuscrisul a fost descoperit în secolul al XVI-lea în mănăstirea benedictină din Werden, Germania. Până în 1600, a trecut prin mâinile împăratului Rudolph al II-lea, după care a ajuns la Praga. În 1648, după ce suedezii au ocupat Praga, au luat Biblia ca pradă de război şi au dus-o la Stockholm, fiind depusă în biblioteca reginei Christina. După abdicarea reginei, a fost luată de bibliotecarul Isaac Vossius şi dusă în Olanda. În 1669, însă, a fost cumpărată de Magnus Gabriel de la Gardie, cancelarul Universităţii din Uppsala, care a readus-o în Suedia, unde se află şi în prezent.
