În 1956, un călugăr român fu ultimul care văzu cum arăta cu adevărat Ştefan cel Mare: i s-a părut că domnitorul moldovean vrea să-şi ridice pleoapele şi apoi, speriat, „a pulverizat” mormântul…

În revista „Formula As” nr. 347 / 1999, întâlnim o relatare extrem de interesantă a lui Alex. Ştefănescu, care susţine că următoarea poveste i-a fost spusă de către călugărul Paisie; acesta din urmă se pare că ar fi fost ultimul om care l-ar fi văzut pe marele domnitor Ştefan cel Mare.

În 1956, cu un an înainte de sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare, autorităţile de la Bucureşti au trimis la Mănăstirea Putna o comisie care să deschidă mormântul domnitorului. Din comisie făceau parte un activist al PCR, un istoric şi un ofiţer de securitate. Aceştia însă s-au îmbătat zdravăn, cu vin manăstiresc, încă din prima oră petrecută la Putna. Şi au convenit cu stareţul, cu care stăteau la masă, ca un călugăr să înceapă „lucrarea”, urmând ca ei să fie anunţaţi în momentul ridicării lespezii.

Călugărul Paisie a muncit două ceasuri încheiate, cu dalta şi cu barosul ca să desferece dintr-o solidă armatură metalică acoperământul de cremene şi marmură al mormântului. L-a dat deoparte cu eforturi supraomeneşti, folosindu-se de o rangă şi de un cric improvizat, şi a ajuns la sicriul confecţionat dintr-un lemn negru, incrustat cu aur.

În momentul acela, călugărul s-a gândit că avea obligaţia să-i anunţe pe oaspeţii stareţului. Dar tot el a simţit o mare curiozitate şi nu s-a putut stăpâni să ridice înaintea tuturor capacul sicriului. L-a ridicat, deci, intrând cu degetele în lemnul putrezit şi a rămas înmărmurit. În faţa lui se afla Ştefan cel Mare însuşi, cu mâinile pe piept şi cu ochii închişi ca pentru o lungă meditaţie. De peste patru secole şi jumătate nu-i mai văzuse nimeni chipul. Lui Paisie i s-a părut că domnitorul vrea să-şi ridice pleoapele şi, speriat, a scăpat capacul sicriului din mână. În aceeaşi clipă, corpul lui Ştefan cel Mare, cu haine cu tot, s-a pulverizat.

Călugărul Paisie povestea: „Aţi văzut vreodată cum arde câteodată un lemn în sobă, neclintit, şi se face cu totul de cenuşă, dar păstrează încă forma lui de lemn? E de-ajuns să-l atingi cu vătraiul şi se împrăştie. Aşa s-a întâmplat şi cu Ştefan al nostru cel Mare şi Sfânt. Când a căzut capacul sicriului peste el, s-a sfărâmat şi s-a mistuit, ca şi cum nici n-ar fi fost vreodată. În locul lui a rămas un praf negru şi înecăcios”.

Chefliilor chemaţi apoi să vadă mormântul, Paisie nu le-a mai spus că pierduseră ocazia să-l vadă şi pe domnitor. Aşa că ei n-au avut ce să regrete şi şi-au făcut tot felul de însemnări, netulburaţi. Călugărul, în schimb, a trăit toată viaţa cu amintirea înfăţişării ultime a lui Ştefan cel Mare.

VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025