Exista la mijlocul secolului 19, în Livonia (actualmente Letonia), între Riga şi Volmar, un colegiu pentru tinere fete din nobilime care se numea „Pensionul Neuwelcke”. Elevele aparţineau celor mai însemnate familii livoniene şi directorul, domnul Buch, se mândrea să aibă, printre tinerele din aşezământul său, pe cea de a doua fiică a baronului Giildenstubbe, Julie, o fermecătoare şi deosebit de inteligentă adolescentă de 13 ani.
Zvonuri despre prezenţa unei profesoare în mai multe locuri deodată
În 1845, domnul Buch angajează o profesoară franţuzoaică, domnişoara Emilie Sagee. Este o tânără drăguţă din Bourgogne, născută la Dijon, o blondă cu ochi de culoare deschisă şi o fire plăcută. Are 32 de ani. Inteligentă, cultivată, ea nu întârzie să câştige stima directorului, prietenia colegelor şi afecţiunea elevelor.
Zvonuri ciudate circulă totuşi în pension cu privire la noua profesoară. Într-adevăr, de mai multe ori unele eleve au observat că se contrazic în legătură cu un amănunt în aparenţă neînsemnat: locul unde o întâlniseră pe domnişoara Sagee. Când una dintre ele spune că a văzut-o într-o anumită parte a pensionului, de multe ori alta e sigură că a întâlnit-o în altă parte, în acelaşi moment. Elevele cred, la început, că e vorba de o serie de neînţelegeri. Dar cum faptul nu încetează să se repete, ele sfârşesc prin a considera lucrul acesta foarte bizar.
La tablă, existau două profesoare identice!
Într-o zi, când domnişoara Sagee predă o lecţie la treisprezece dintre elevele sale, şi când, pentru a face mai bine înţeles un acord al verbului, scrie o frază pe tablă, tinerele fete văd deodată, spre marea lor spaimă, două domnişoare Sagee, una lângă alta. Încremenite în băncile lor, ele remarcă cu o stupoare crescândă că, dacă cele două persoane care scriu la tablă se aseamănă perfect şi fac aceleaşi gesturi, doar veritabila Emilie Sagee, cu o bucată de cretă în mână, scrie efectiv. Dublul său, cu mâna goală, se mulţumeşte să imite mişcările pe care le face cealaltă trasând literele.
Această întâmplare, care s-a răspândit imediat, a făcut senzaţie, cum era de presupus, printre celelalte eleve.
Directorul, informat că un ciudat incident s-a produs în timpul cursului de franceză, pune întrebări elevelor domnişoarei Sagee. Dar deşi toate, fără excepţie, afirmă că au văzut cea de a doua formă şi sunt total de acord asupra descrierii făcută acestui fenomen, domnul Buch ridică şi el din umeri, şi le spune fetelor că povestea lor e absurdă, nebunească şi probabil c-au visat. Fetele i-au părăsit biroul foarte dezamăgite că nu au reuşit să-l convingă pe director, deoarece ele erau sigure de ceea ce afirmau; o văzuseră foarte bine pe domnişoara Sagee dedublându-se.
Apar două profesoare în oglindă…
La un timp după aceea, un al doilea incident a tulburat pensionul. Acesta s-a petrecut într-o cameră unde o elevă, Antoinette de Vrangel, se îmbrăca, pentru a se duce împreună cu câteva colege la o serbare locală. Domnişoara Sagee, care cu amabilitatea sa obişnuită venise să o ajute, tocmai îi închidea nasturii rochiei la spate. Deodată, tânăra fată, întorcându-se către oglindă, vede în luciul ei două Emilie Sagee care se ocupau de ea. Şi eleva este atât de speriată de această viziune că leşină.
Toată lumea din pension îi confirmă directorului că profesoara Sagee se dedublează
Acum, domnul Buch se tulbură. Se întreabă neliniştit dacă fetele din pension nu şi-au pierdut minţile. Anchetează şi află cu teamă şi stupoare că şi femeile de serviciu din pension au văzut-o pe profesoara de franceză dedublându-se. Acestea îi spun că uneori, în sala de mese, au observat dublul domnişoarei Sagee, în picioare în spatele scaunului său, în timp ce ea mănâncă. Acest dublu, precizează ele, îi imită toate mişcările, dar „fără cuţit, fără furculiţă în mâini”…
Domnul Buch e din ce în ce mai tulburat. Şi este şi mai mult câteva zile după aceea, când profesoarele vin, îngrozite, să-i spună că de acum înainte cred în ubicuitate, căci au văzut-o cu ochii lor pe domnişoara Sagee dedublându-se…
Şi fenomenele continuă.
Profesoara stă în pat, pe când dublul ei se plimba prin cameră
Martorii constată apoi că pot oferi variante. Astfel, în anumite cazuri, dublul nu imită mişcările persoanei veritabile. Are un fel de existenţă proprie. Este zărit, de exemplu, rămânând aşezat când domnişoara Sagee se ridică de pe scaun. Uneori această independenţă a dublului este şi mai clară. într-o seară, Antoinette de Vrangel se află în camera profesoarei de franceză, care e obligată să stea în pat din cauza unei serioase răceli. Eleva a venit să-i citească pentru ca să o distreze. Deodată ea o vede pălind şi crispându-se, ca şi cum ar fi gata să leşine. Câteva clipe mai târziu, Antoinette se întoarce din întâmplare şi vede foarte clar dublul bolnavei plimbându-se de-a lungul şi de-a latul camerei…
Profesoara Sagee stă pe fotoliu în cameră şi culege flori din grădină în acelaşi timp!
Dar întâmplarea cea mai remarcabilă legată de această activitate, în aparenţă independentă a celor două forme, este cu siguranţă următoarea: într-o zi, toate elevele pensionului, în număr de 42, sunt adunate în sala de lucru de mână. Este o încăpere vastă, la parter, cu patru ferestre care dau înspre grădină. Tinerele fete sunt toate aşezate în jurul unei mese lungi şi o văd, prin ferestrele deschise, pe domnişoara Sagee care culege flori în grădină. La capătul mesei se află supraveghetoarea, aşezată pe un fotoliu de marochin verde. La un moment dat această doamnă părăseşte încăperea. Dar fotoliul ei nu rămâne gol multă vreme, căci elevele văd deodată apărând forma domnişoarei Sagee. Imediat ele întorc privirile către grădină şi o zăresc pe profesoara de franceză tot acolo, ocupată cu alcătuirea unui buchet; dar mişcările ei li se par acum mult mai lente şi mai greoaie decât înainte, asemănătoare celor făcute de o persoană gata să adoarmă.
Din nou fetele îşi îndreaptă ochii către fotoliu. Acolo se află aşezat dublul, tăcut şi nemişcat, dar părând atât de real, încât, dacă nu ar fi văzut-o pe domnişoara Sagee în grădină, ar fi putut să creadă că ea însăşi se află pe fotoliu. Totuşi, toate ştiu bine că e vorba de dublul ei, şi sunt atât de obişnuite cu acest straniu fenomen încât două dintre eleve se ridică, se apropie de fotoliu şi, tremurând totuşi un pic, ating apariţia.
Şi deodată, prinzând un curaj fără margini, una dintre ele îndrăzneşte să treacă foarte aproape de faţa fotoliului, traversând astfel o parte din forma aşezată pe el. Când revine la locul său, fata este lividă… După scurt timp, dublul începe treptat să se risipească. Elevele constată imediat că domnişoara Sagee, în grădină, şi-a reluat culesul florilor cu vioiciunea-i obişnuită.
Aceste fenomene au durat luni de zile, spre marea disperare a domnului Buch, care se temea că ciudatul comportament al profesoarei o să provoace necazuri pensionului. Îngrijorarea lui era justificată. Mulţi părinţi, informaţi despre ceea ce se întâmpla, şi-au retras fiicele. La capătul a optsprezece luni, nu mai rămăseseră decât 12 eleve din 42. Şi atunci, neavând ce face, cu inima grea, domnul Buch a fost nevoit să o concedieze pe profesoara de franceză – pe motiv de ubicuitate…
N-a fost un fenomen de halucinaţie colectivă!
Halucinaţia colectivă este exclusă în cazul prezentat mai sus. De ce? Pentru că înainte de a intra în pensionul domnului Buch, domnişoara Sagee, care a început să predea de la şaisprezece ani, a mai trecut prin optsprezece colegii… optsprezece colegii din care a fost concediată din cauza fenomenelor sale de bilocaţie. E greu de admis că elevele, profesorii şi directorii din nouăsprezece aşezăminte de învăţământ au suferit, în legătură cu aceeaşi persoană, o aceeaşi influenţă halucinatorie…
Profesoara Sagee era inconştientă în timpul dedublărilor
Profesoara nu simţea nimic în momentul dedublărilor sale. Ea era absolut inconştientă de ceea ce se întâmpla şi – lucru pe care l-a repetat deseori – nu avea cunoştinţă de acest fenomen decât datorită privirii persoanelor care se aflau acolo… Doar văzându-le figura speriată, ochii aţintiţi asupra unui lucru invizibil care părea că se mişcă alături de ea, putea să înţeleagă… Dar ea nu şi-a văzut niciodată dublul şi nici nu-şi dădea seama de crisparea şi de lentoarea mişcărilor ei atunci când dublul apărea…
Explicaţii ale fenomenului
Explicaţii ştiinţifice pentru acest fenomen nu există. Parapsihologia denumeşte fenomenul ca „bilocaţie” sau de „bicorporalitate”. Marea majoritate a parapsihologilor care s-au aplecat asupra acestei probleme cred că acest dublu este total diferit de suflet şi că îşi extrage substanţa din corp, fiind o emanaţie a acestuia. Pe scurt, că oricât de surprinzător şi misterios ne apare acest fenomen în stadiul actual al cunoştinţelor noastre, ei cred că ci este probabil unul dintre cele mai naturale…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Exista la mijlocul secolului 19, în Livonia (actualmente Letonia), între Riga şi Volmar, un colegiu pentru tinere fete din nobilime care se numea „Pensionul Neuwelcke”. Elevele aparţineau celor mai însemnate familii livoniene şi directorul, domnul Buch, se mândrea să aibă, printre tinerele din aşezământul său, pe cea de a doua fiică a baronului Giildenstubbe, Julie, o fermecătoare şi deosebit de inteligentă adolescentă de 13 ani.
