Ce-ar fi dacă Pământul nu a fost menit niciodată să fie o casă? Dacă ar fi, de fapt, o celulă / închisoare? O ipoteză care circulă online susține că o tăbliță sumeriană descrie oamenii drept prizonieri, închiși în spatele unei uși sigilate. Oamenii n-ar fi guvernați de regi / conducători, ci supravegheați de gardieni.
Căci există ceva în aceste povești străvechi care amintește, în mod bizar, de o captivitate. Și totul începe cu zeii. De ce aveau Anunnaki nevoie de oameni? Să începem cu cel mai vechi răspuns. În „Epopeea lui Atrahasis” – una dintre cele mai vechi și importante scrieri literare și mitologice ale Orientului Apropiat antic, datând din jurul secolului al XVIII-lea î.Hr. – zeii mai tineri (Igigi) trebuiau să muncească din greu pentru zeii mai mari (Anunnaki). Ei săpau canale și munceaau pământul Mesopotamiei. După ani de eforturi epuizante, aceștia se răzvrătesc și refuză să mai muncească. Așa că zeii mai au creat oamenii, pentru ca aceștia să preia munca istovitoare. Așadar, au fost oamenii creați ca simpli lucrători, fără nicio cale de scăpare?
Acea tăbliță este reală. Descoperită la Nippur în 1889, ea conține un mit sumerian al Creației. Pe de altă parte, „Geneza din Eridu” – o tăbliță deteriorată, găsită tot la Nippur – relatează despre un potop și despre regele Ziusudra.
Apoi avem „Coborârea Inannei în lumea de dincolo” – una dintre cele mai fascinante și fundamentale capodopere ale literaturii sumeriene antice, datând din jurul anului 1900-1600 î.Hr., în care paznicul Neti o întreabă pe Inanna de ce călătorește spre „tărâmul fără întoarcere”. Cei care cred în această teorie observă un tipar: porți încuiate, lumi sigilate și oameni ținuți captivi – o situație similară cu cea a Anunnakilor, care nu se mai pot întoarce.
Așadar, au fost oamenii niște prizonieri sau, mai degrabă, niște servitori care pur și simplu nu puteau pleca? Poate că adevărata întrebare este: cine a dat ordinele?











