Încă din antichitate, sumerienii au avut o idee stranie: cerul nu era nesfârșit – avea un plafon. Pentru o civilizație aflată la mii de ani distanță de astronomia modernă, această idee este greu de ignorat. Textele lor descriu un Univers împărțit în tărâmuri, cerurile formând un spațiu structurat deasupra umanității. Și dincolo de acea graniță, au plasat ceva și mai ciudat… Ideea devine și mai interesantă atunci când te gândești cât de puțin puteau oamenii din antichitate să vadă dincolo de cer. Pentru că, dacă sumerienii și-au imaginat un plafon deasupra cerului, rămâne o întrebare: ce credeau ei că se află de cealaltă parte?
Sumerienii au trăit cu mii de ani înainte ca astronomia modernă să transforme înțelegerea noastră despre Univers. Totuși, ei încercau deja să explice ce exista deasupra lumii umane. Textele lor descriu cerurile ca un tărâm distinct, separat de Pământul de dedesubt. Mai degrabă decât un vid nesfârșit, Cosmosul antic a fost imaginat ca ceva cu structură și limite. Cerul era împărțit în niveluri asociate cu zei, corpuri cerești și regiuni divine misterioase. Unele tradiții au descris, de asemenea, apele cerești și o graniță care separă cerurile vizibile de tot ce se afla dincolo. Dar, dacă cerurile ar avea o hotar, ce ar exista dincolo de ea? Mitologia sumeriană plasa ființe divine puternice în tărâmuri superioare umanității.
Poate că sumerienii descriau pur și simplu universul prin intermediul ideilor religioase de care aveau la dispoziție. Sau poate că unele fragmente din cosmologia lor păstrează concepte pe care încă nu le înțelegem pe deplin. În orice caz, întrebarea lor rămâne în mod ciudat de familiară – dacă ar exista o graniță deasupra noastră, ce ar putea exista dincolo de ea?











