
Legenda biblică a Potopului lui Noe este arhicunoscută: Dumnezeu, văzând păcatele oamenilor şi a hibrizilor care locuiau în acele vremuri, hotărî curăţarea Pământului printr-un potop nimicitor, însă îl alese pe Noe şi familia sa (care erau fără de păcat) să continue linia omenească. Pentru aceasta Noe a construit o arcă care să reziste marelui potop, salvând în acelaşi timp în corabie şi alte vieţuitoare.
Foarte interesant e faptul că „Potopul lui Noe” este descris (e adevărat, altfel) şi în scrierile hinduse. Însă, fără doar şi poate, pare a fi acelaşi eveniment. În „Bhagavata Purana”, un poem hindus foarte vechi, se povesteşte că zeul Vishnu prezice potopul lui Satyavrata. În 7 zile cele trei lumi vor fi scufundate într-un ocean, dar în mijlocul valurilor va fi o corabie pentru Satyavatra şi pentru animalele, plantele şi toate lucrurile ce el trebuie să le ia în corabie. Apoi marea se revarsă peste ţărmuri şi inundă tot pământul; un vânt furios şi o ploaie torenţială se pornesc din nori. Vishnu, sub forma unui colosal peşte de aur, conduce corabia.
În „Mahabharata”, alesul lui Dumnezeu se numeşte Manu, fiul lui Vivasvat; acestuia i se recomandă de a lua în corabie pe cei 7 „risis” şi toate seminţele ce au fost indicate altă dată de brahmani. Şi în „Matsya Purana” găsim cum i se recomandă lui Manu să ia în corabie o parte din toate creaturile vii.











