Vreţi să trăiţi 100 de ani sau mai mult? 10 sfaturi din anii ’30 ale japonezilor…


Prin anii 30, un ziar japonez garanta o viaţă de cel puţin 100 de ani sau mai mult tuturor acelora care vor urma cu sfinţenie următoarele 10 reguli:

1. Petrece cât mai mult timp în aer liber (bineînţeles, nu într-un oraş poluat);
2. Mănâncă numai o dată pe zi carne.
3. Fă, în fiecare zi, o baie fierbinte.
4. Poartă rufărie de corp groasă, de lână.
5. Dormi cel puţin 6 ore şi niciodată mai mult de 7 ore şi jumătate, cu fereastra deschisă şi într-o cameră întunecoasă.
6. Odihneşte-te o zi din şapte.
7. Evită tot ceea ce-ţi pricinuieşte supărare şi oboseală creierului.
8. Văduvele şi văduvii trebuie să se recăsătorească.
9. Munceşte cu măsură.
10. Nu vorbi prea mult.

Dacă veţi ţine cont sau nu de sfaturile acestea, numai de voi depinde…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu