Vreţi să nu mai uitaţi nimic? Cumpăraţi-vă un aparat de înregistrat viaţa


senseCamInventată special pentru amintirile pierdute ale bolnavilor care suferă de Alzheimer, camera care îţi poate înregistra întreaga viaţă va putea fi folosită, într-o bună zi, şi pentru arhive care să conţină fiecare secundă pe care o trăim. SenseCam-ul, dispozitivul minune care va fi lansat pe piaţa în curând de o companie britanică, are, de fapt, o singură misiune, aşadar o singură funcţie, fie ea şi complexă: înregistrarea vieţii.

Pentru asta dispune de o cameră foto programată să se declanşeze la câteva minute sau de fiecare dată când fluxul de lumină se schimbă, de un microfon activ pe durata întregii zile şi un GPS care indexează toate drumurile şi zonele vizitate. Toate informaţiile pe care le culege de-a lungul unei zile sunt stocate apoi automat într-un calculator şi sistematizate într-o formă cronologică, de care rămân uimiţi chiar şi persoanele extrem de agere.

Promotorul şi inventatorul SenseCam-ului, Gordon Bell, în prezent cercetător în laboratoarele din San Francisco ale Microsoft, poartă de mai bine de zece ani un astfel de dispozitiv, timp în care a avut timp să-l verifice şi să-i aducă nenumărate îmbunătăţiri şi noi funcţii.

Dispozitivul are ca target nu doar persoanele interesate în crearea unui album complex al propriei vieţi, superior fotografiilor disparate, realizate cu ocazia unor evenimente însemnate, precum o zi de naştere sau o călătorie, ci şi pe cele care vor să ţină o evidenţă a activităţilor din timpul săptămânii.

Sursa: www.ziare.com


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu