În 1897, oraşul New York a fost martor la o remarcabilă revoluție a transportului în comun, când compania de transport „Samuel’s Electric Carriage and Wagon” a lansat prima flotă de taxiuri electrice. Acestea cântăreau 1.600 de kilograme și puteau parcurge aproximativ 30 de km, înainte de a avea nevoie de un schimb de baterii la sediul lor de pe Broadway. Sistemul inovator al bateriei schimbătoare a permis companiei să mențină taxiurile pe perioade lungi de parcurs. Până în 1899, flota a crescut semnificativ, dar unul dintre șoferii ei, Jacob German, a reuşit „performanţa” să primească prima amendă de viteză din America pentru că a condus cu 20 km/h, într -o zonă cu limită de 15 km/h.
Serviciul de taxi electric a prosperat inițial, el fiind folosit de mii de călătorii și dovedind că transportul „curat” era posibil chiar și în secolul al XIX-lea. Cu toate acestea, provocările cu infrastructura și costurile de operare ridicate au dus în cele din urmă la scăderea lor semnificativă până în 1907, când taxiurile pe benzină le-au luat locul.
În ciuda succesului lor de scurtă durată, aceste taxiuri electrice timpurii au demonstrat o perspectivă remarcabilă, introducând concepte precum stații de schimb de baterii, care au reapărut peste un secol mai târziu, cu vehiculele electrice moderne.











