Un plan secret? România trebuia să fie împărţită între Rusia şi Austria în primul război mondial – spune un cercetător


Conform unui cercetător, dr. Şerban Milcoveanu, în timpul primului război mondial, România trebuia să fie trădată şi desfiinţată de către marile puteri mondiale. Iată ce ne spune cercetătorul:

* În iunie 1916, s-a schimbat guvernul rus de la Petrograd şi în locul lui a venit un nou guvern, condus de Boris von Sturmer, cu program de a încheia pacea separată cu Germania şi de a scoate Rusia din război.

* Şi au început tratative secrete între Germania şi Rusia la o staţiune balneară din Suedia. Pacea dintre ruşi şi germani urma să se facă cu împărţirea teritoriului României: ruşii să ia Moldova până la Carpaţi; Galiţia (de la Austria) urma să treacă la Germania, iar în locul Galiţiei, Austria să primească Valahia (Muntenia) şi Oltenia. A nu se uita ca habsburgii au mai deţinut Oltenia în secolul al XVIII-lea. Astfel urma să fie împărţită România.

* Ca să poată împărţi România, care era în stare de neutralitate, trebuia adusă pe poziţie de beligeranţă; ni s-a dat ultimatum de la ruşi să intrăm în război. Ca să ne atragă, ruşii ne-au momit că armata gen. Brusilov din Galiţia va porni în ofensivă şi va veni în întâmpinarea Armatei Române pe valea Tisei.

* Românii au intrat în război împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei. După ce ne-au văzut intraţi în război şi trecuţi pe poziţii de beligeranţă, ruşii n-au făcut nimic şi armata Brusilov a rămas a acolo unde era: ne-a lăsat în Transilvania singuri, aşa că am fost imediat învinşi şi a trebuit să ne întoarcem înapoi peste Carpaţi, pe aliniamentul Focşani – Nămoloasa – Galaţi, unde am rezistat cât am putut.

* Francezii au trădat şi ei România şi au încheiat în vara lui 1916, după intrarea noastră în război, un tratat secret cu Rusia ţaristă, prin care întreaga Moldovă până la Carpaţi era oferită ruşilor.

Că o fi adevărat sau nu ceea ce spune cercetătorul român, Dumnezeu ştie…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu