Teama poate fi „mirosită” de cei din jurul unei persoane speriate. Transpiraţia e de vină…


Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)

Transpiraţia produsă de corpul uman în momentul în care suntem cuprinşi de teamă lansează semnale care sunt reperate de cei din apropiere şi încep să aibă aceeaşi reacţie, potrivit cercetătorilor americani. Chiar şi cei care sunt în mod normal încrezători au câteodată momente de nesiguranţă. Pentru a afla dacă teamă poate fi „mirosită” de cei din jurul unei persoane speriate, cercetătorii de la Universitatea Stony Brook din New York au prelevat mostre de transpiraţie de la 40 de voluntari care se pregăteau să sară din avion pentru prima oară, arata publicaţia Daily Mail.

Alţi participanţi la studiu au fost nevoiţi să miroasă mostrele respective şi alte mostre, ale unor persoane care nu erau speriate în timp ce erau monitorizaţi cerebral. Când transpiraţia provenită de la cei speriaţi era detectată, anumite zone din creier implicate în producerea stării de teamă erau activaţi.

Alte experimente au arătat că e posibil ca o persoană care a urmărit un film horror şi una care a urmărit o comedie pot fi diferenţiate numai prin mirosul transpiraţiei. Nu toţi cercetătorii sunt însă convinşi de aceste rezultate. Simon Wessley, psihiatru la King’s College din Londra, susţine că oamenii nu sunt speriaţi doar de chimicale. Alţi critici susţin că oamenii nu sunt influenţaţi de feromoni (chimicale transmise prin miros), ca şi animalele. „Poţi să generezi simptomele fizice ale fricii, însă oamenii nu se vor speria”, spune Wessley.

Nu doar teama poate fi detectată prin miros: simţul olfactiv şi mirosurile emise de corp joacă un rol important în „ritualul de împerechere”. Oamenii de ştiinţă susţin că ne alegem parteneri persoane al căror miros este diferit de al nostru. Se crede că fenomenul se petrece pentru a preveni căsătoriile între rude sau persoane care au o construcţie genetică similară.

Chiar şi mirosurile asociate cu o femeie care alăptează joacă un rol important: experimentele au arătat că acestea cresc libidoul altor femei. Mirosurile subtile sunt interpretate de corpul femeilor ca un semnal pentru a face la rândul lor copii, potrivit experţilor.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu