Taxe pentru peruci

1.448 vizualizari

louis-xiv1Deşi peruca e veche de mii de ani, o perioadă destul de lungă de timp, cuprinsă între sfârşitul Antichităţii şi începutul Evului Mediu mijlociu, peruca a căzut într-o stare de neglijare, când a fost tratată cu indiferenţă, preferându-se părul natural, chiar dacă femeile din Veneţia obişnuiau să şi-l vopsească blond-auriu şi să şi-l frizeze în cele mai variate feluri. Abia la sfârşitul secolului al XVII-lea perucile revin în actualitate dintr-o stringentă necesitate de a retuşa anumite imperfecţiuni fizice ale individului.

Astfel, regele francez Ludovic al XIV-lea, fiind atins de calviţie încă din tinereţe şi pentru că la Curte se considera că nişte capete pleşuve nu pot fi compatibile cu poziţia lor seniorială, a adoptat mai întâi un fel de glugă cu găuri prin care ieşeau propriile şuviţe de păr ce-i mai rămăseseră, iar când şi acestea i-au căzut, pentru că nu cumva chelia să-i ştirbească din autoritate şi pentru a nu i se vedea dizgraţioşii noduli pe care îi avea pe cap, a introdus că modă obligatorie, la Curtea Franţei, purtatul perucii.

Printr-un decret, el prevedea rangurile nobiliare care au dreptul să poarte acest accesoriu capilar şi ce lungime trebuie să aibă pletele aflate sub perucă. Conform celor spuse de istorici, pe vremea Regelui Soare, atât femeile, cât şi bărbaţii aveau, în mod obligatoriu, câte un set variat de peruci. Aceste seturi conţineau peruci pentru casă, pentru dineuri, pentru serviciu, pentru serate festive şi chiar peruci pentru întâlniri amoroase.

Pentru ca decretul emis de Ludovic al XIV-lea cu privire la purtarea perucii să aducă venituri la vistieria statului, s-a înfiinţat un impozit pe… perucă. Celui care plătea acest impozit i se punea o ştampilă în interiorul perucii, iar controlorii de impozit aveau dreptul să smulgă în orice loc perucile de pe capul oamenilor şi să controloze dacă au plătit sau nu impozitul!