Un OZN s-a prăbuşit în Bolivia, provocând o bubuitură imensă ce s-a auzit până la 250 de kilometri! Mii de martori l-au văzut! Forţele Aeriene Americane au furat epava şi au pus-o într-un loc secret!

Pe 6 mai 1978, la aproximativ 16:15, ceva s-a prăbușit într-un munte, în apropiere de El Taire, pe râul Bermejo, la granița dintre provincia boliviană Tarija și Argentina. Mii de oameni au văzut acest lucru, iar obiectul misterios a fost …

Cititi mai multe

Podul suspendat Hussaini, cel mai periculos pod din lume! Traversează câteva sute de metri un râu uriaş, iar din el lipsesc o mulţime de scânduri!

Într-o lume a zborurilor cu avioanele supersonice, putem uita uşor cât de greu se poate călători în unele părți ale acestei planete. Locuitorii din zona Gilgit-Baltistan din nordul Pakistanului au fost rupţi de restul ţării până la 1978, din cauza …

Cititi mai multe

O piatră gigantică misterioasă, cu chip de om, a fost descoperită în jungla amazoniană! Ce monument incredibil!

Un nou scurt metraj documentar ne duce într-o călătorie a unui trib amazonian, în teritoriul lor „ascuns”, pentru a face cunoştinţă cu o piatră misterioasă, care ar fi fost sculptată de către popoarele antice. Potrivit lui Handcrafted Films (compania care …

Cititi mai multe

Şocant! A fost descoperit cornul unui dinozaur care a trăit pe Pământ în urmă cu 33.000 de ani, odată cu oamenii! Încă o dată, ştiinţa ne minte că dinozaurii au murit acum 65 de milioane de ani!

Scriam în 2010 2 articole (Dinozaurii au existat odată cu oamenii? Misterul de la Paluxi şiDinozaurii au trăit împreună cu oamenii, şi nu în urmă cu sute de milioane de ani) în care arătam că este foarte posibil ca dinozaurii …

Cititi mai multe