De ce unele celebrităţi apar în public cu vânătăi lângă ochi? Pentru că şi-au vândut sufletul în cadrul unui ritual Illuminati – spun conspiraţioniştii

Unele celebrități, politicieni și lideri mondiali apar în public, în mod regulat, cu vânătăi (pete negre) lângă ochiul stâng (ca şi cum ar fi fost loviţi). Unele vânătăi pot apărea şi lângă ochiul drept, dar regula este apariţia lor lângă …

Cititi mai multe

Legătura misterioasă dintre organizaţia extremisto-ocultă Ku Klux Klan, familia Kennedy şi un film controversat

Una din primele pelicule din istoria cinematografiei a fost intitulată „Naşterea unei naţiuni” („The Birth of a Nation”). Scos pe piaţă în anul 1915, la începutul primului război mondial, filmul prezenta istoria reconstrucţiei în sudul ţării după Războiul Civil. „Naşterea …

Cititi mai multe

Precogniţia uluitoare cu privire la un ministru de război al Franţei. Cum s-a putut cunoaşte aşa de bine viitorul?

Precogniţia se prezintă sub mai multe forme de manifestare; cele mai tulburătoare sunt halucinaţiile, cu viziuni nete, colorate şi situate în timp şi spaţiu. Premoniţia este precogniţia care se prezintă cu un caracter de avertisment, astfel încât este posibil evitarea faptului …

Cititi mai multe