Unii critici fervenţi ai creştinismului, consideră că Iisus Hristos a fost îmbrăcat în legende şi mituri. Printre aceste legende este cea privind Învierea lui Hristos, ce este considerată a fi un simplu mit, şi nu un fapt autentic. De ce? …
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Precum se ştie, islamismul îl consideră pe Iisus doar un simplu profet, nefiind Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul creştinilor. Există în cartea sfântă a musulmanilor, Coranul, două versete în care se vorbeşte despre naşterea lui Iisus din Sf. Fecioara Maria. …
Creştinii afirmă că Iisus Hristos trăieşte în fiecare din noi (la figurat, bineînţeles), dar o femeie din Elwood (Indiana, SUA) pretinde că deţine o dovadă fotografică în acest sens, anunţă Daily Mail. Kare Sigler s-a internat în spital pe 12 …
N-aţi văzut până acum filmul „Agora” din 2009 al regizorului spaniol Alejandro Amenabar, despre viaţa marei filozoafe a antichităţii, Hypatia? Păcat! Ar trebui să-l vedeţi dintr-un singur motiv: el este o mostră de falsificare a istoriei cum rar mi-a fost …
Povestea celor trei magi de la Răsărit este una dintre cele mai frumoase şi mai îndrăgite din povestile despre Naşterea Domnului. Dar, în ciuda popularităţii ei, cei trei misteroşi magi de la Răsărit nu apar decât într-un scurt pasaj din …
În părţile anterioare ale acestui articol despre Moş Crăciun (https://www.lovendal.ro/wp52/mos-craciun-marele-impostor-partea-1-venerarea-zeului-pagan-thor/ şi https://www.lovendal.ro/wp52/mos-craciun-marele-impostor-partea-2-petru-cel-negru-sau-ajutorul-intunecat/) discutam despre posibilitatea ca celebrul moşuleţ cu barbă, ce aduce daruri la copii, să nu fie altceva decât imaginea satanică a unor zei mitologici nordici. Dar cu ce …
În poza din stânga articolului îl puteţi vedea pe generalul Albert Pike (1809-1891), Mare Maestru Francmason şi iniţiat. Se vede că la piept, el poartă simbolul stelei masonice. Steaua masonică, cu treizeci şi trei de raze, este prezentă la loc …
Cine este cu adevărat acest moşuleţ simpatic care poartă numele de Moş Crăciun? Ce ştim noi cu adevărat despre Moş Crăciun? Este el doar o fiinţă supranaturală veselă şi prietenoasă? Sau se ascunde ceva malefic în spatele său? Este Moş …
Despre papa Leo al X-lea (1475-1521; papă între 1513 şi 1521) ce am putea spune? Destul de multe lucruri… Făcând parte din puternica familie de Medici (tatăl său fiind celebrul Lorenzo „Magnificul” de Medici, cunoscutul conducător al Florenţei – citiţi …
Ce treabă are Moş Crăciun cu naşterea lui Iisus? Care e legătura între bărbosul moşuleţ ce poartă sacul în spinare şi aduce daruri la copii, cu naşterea Mântuitorului creştinităţii, Iisus Hristos? De ce a fost asociat un personaj (moşul) cu …