De ce există atâta inegalitate între oameni? Există un mister ce are legătură cu „justiţia universală”…

Există fără îndoială o „justiție universală”, chiar dacă acesteia nu-i putem atribui norme și legi create de societățile omenești. Un mare inițiat al Indiei antice spunea, printr-un exemplu terestru, aproape totul, referindu-se simbolic la această justiție: „Așa cum omul leapădă …

Cititi mai multe

O teorie prea bizară: sculptura dintr-un templu hindus vrea să ne spună că extratereştrii au venit pe Terra din galaxii îndepărtate, prin intermediul „camerelor de teleportare”?

Imaginea din acest articol este formată din două părţi: partea stângă este una creată pe calculator, care se aseamănă cu o cameră de teleportare (exact ca în serialul SF „Star Trek”), iar partea din dreapta este o fotografie reală, reprezentând …

Cititi mai multe

Învăţătură secretă a Upanişadelor: „Stăpânul e înlăuntrul acestui Univers şi totuşi în afară…” Cine e Stăpânul?

Upanişadele sunt tratate filosofice, care aparţin Vedelor. Cuvântul upanişad derivă din verbul upanisad = „a se aşeza lângă cineva”, şi însemna la origină aşezarea discipolului lângă învăţător, pentru o comunicare intimă, deci „o şedinţă secretă”. Din această noţiune s-a dezvoltat …

Cititi mai multe