„Sfântul Prepuţ” şi inelele lui Saturn: o altă legendă fantastică „marca Charlemagne”


Sf PreputDintre toate relicvele creştine care au circulat în timpul Evului Mediu în Europa, cele mai căutate erau cele asociate cu Iisus Hristos, lucrurile care se presupun că au fost atinse sau folosite de Iisus în timpul vieţii sale. Astfel, nicio relicvă n-a fost mai preţioasă decât „Sfântul Prepuţ”, ce ar fi făcut parte din trupul lui Hristos. De fapt, prepuţul e singura parte din trup care i-a fost îndepărtată lui Hristos în timpul vieţii sale, aşa cum ne spune şi Biblia, la 8 zile după ce s-a născut.

Sfântul Prepuţ şi-a făcut apariţia în timpul Evului Mediu în jurul anului 800, atunci când împăratul Charlemagne l-a oferit drept dar papei Leo al III-lea. Charlemagne ar fi spus că Sfântul Prepuţ i-ar fi fost dat de către un înger! (Incredibil! Mai sunt oameni care mai şi cred asta!)

Totuşi, prepuţuri rivale, dar la fel de sfinte, au început să apară în toată Europa. Astfel, numai puţin de 21 de biserici pretindeau că deţineau „Sfântul Prepuţ”, care, cică ar fi avut şi puteri miraculoase, ca de exemplu protejarea femeilor în timpul naşterilor. Odată începută lupta rivalităţilor prepuţurilor, au început eforturile pentru declararea prepuţului ca fiind „unicul original”. Astfel, la începutul sec.12, călugării de la mănăstirea San Giovanni au cerut papei Inocenţiu al III-lea să le declare prepuţul ca fiind singurul autentic, dar papa a refuzat. Mai târziu, în secolul al XVI-lea, papa Clement al VII-lea (1523-1534) a declarat prepuţul călugărilor de la mănăstirea Charroux ca fiind singurul autentic, pentru că pe dânsul au apărut şi picături de sânge.

Totuşi, unii teologi au argumentat faptul că „Sfântul Prepuţ” trebuie să fie un fals, din moment ce el ar fi trebuit să se înalţe la Ceruri, odată cu înălţarea lui Iisus. Teologul Leo Allatius a afirmat în eseul său „De Praeputio Domini Nostri Jesu Christi Diatriba” că „Sfântul Prepuţ” s-ar fi înălţat la cer, în acelaşi timp cu Iisus, şi s-ar fi transformat în…inelele lui Saturn! Fără cuvinte!


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu