Secretele întunecate ale scriitorului Sven Hassel – cel care i-a înnebunit pe români în timpul comunismului, prin cărţile sale dure despre război


Încă de pe timpul comunismului, românii prinseseră gustul unui scriitor danez, pe nume Sven Hassel (de fapt, pseudonimul lui Børge Willy Redsted Pedersen), care a scos o serie de cărţi, ale căror subiect era cel de-al doilea război mondial. Cărţi ca „Legiunea blestemaţilor”, „Blindatele morţii”, „Lichidaţi Parisul”, „Imperiul iadului” sau „Monte Cassino”, precum şi altele, au avut un real succes la publicul român.

Hassel (născut în 1917) a servit în marina comercială daneză până în 1937, când s-a mutat în Germania pentru a se alătura armatei. A servit la a doua Divizie Panzer staționată la Eisenach și în 1939 a fost șofer de tanc în timpul invaziei Poloniei. Un an mai târziu, a încercat să scape din cauza epuizării mintale. A fost transferat la o Sonderabteilung, o unitate penală condusă de criminali și dizidenți. A slujit cu Regimentul 2 Cavalerie și mai târziu Regimentele 11 și 27 Panzer (Divizia 6 Panzer) pe toate fronturile, cu excepția Africii de Nord și a fost rănit de mai multe ori. Până la urmă, a ajuns la gradul de locotenent și a primit Cruce de Fier clasa I și II. S-a predat trupelor sovietice la Berlin în 1945 și a petrecut următorii ani în diferite lagăre de prizonieri.

A început să scrie prima sa carte, „Legiunea blestemaţilor” în timp ce era internat. A fost eliberat în 1949 și plănuia să se alăture Legiunii Străine Franceze când a cunoscut-o pe Dorthe Jensen; cei doi s-au căsătorit în 1951. Apoi, a lucrat într-o fabrică de mașini. În 1957, Sven Hassel a suferit de o boală, luată în timpul războiului, și a rămas paralizat timp de aproape doi ani. După recuperare, a început să scrie mai multe cărți. A murit la Barcelona, în 2012, la venerabila vârstă de 95 de ani.

În toate cărţile sale, Sven demască războiul din tot ce are el mai cumplit, mai absurd, mai crud şi mai grotesc, având darul să te smulgă din fotoliul în care te instalaseşi şi să te poarte într-un dement vârtej de violenţă peste câmpurile răscolite de explozii, peste oraşele năruite sub bombe, prin taverne, prin lagăre de exterminare şi sinistre închisori gestapoviste, peste tot unde ura, disperarea, cinismul, brutalitatea, sordidul, duioşia, revolta, blazarea, curajul şi laşitatea s-au prefăcut într-o magmă incandescentă. Lumea cărţilor lui Hassel e o lume sumbră, violentă, brutală şi, de multeori, ticăloasă.

Eroii cărţilor sale sunt, de regulă, soldaţi dintr-o unitate disciplinară a armatei hitleriste, care ne sunt prezentaţi ca nişte primitivi de un curaj legendar, aşi ai tranşeelor şi ai atacurilor cu cuţitul, oameni care nu au scrupule când e vorba să-şi aleagă victimele, indivizi ce trăiesc după legea forţei, mereu în căutare de alcool şi de orgii, atenţi la împărţirea exactă a dinţilor de aur smulşi de la cadavre. De exemplu, unul din eroii cărţilor sale, Micuţul, este o brută sadică care-şi etalează plăcerea de a-şi sugruma adversarul pentru a simţi cum se stinge răsuflarea fierbinte a acestuia şi a-i vedea ochii măriţi de spaima morţii. „Într-o lume a pumnului, a răcnetului, a sârmei ghimpate, nu era loc pentru cei prea tandri”.

Nu ştiu cât au tăria de caracter de a citi asemenea fragmente dure: „Câţi fură ucişi? O sută? Zece? Douăzeci? Habar n-am. Unul căzuse în spatele unei roabe. De la câțiva pași, îi slobozi o rafală în cap. Țeasta-i plesni ca un ou dat de perete. Multă vreme aveam să păstrez în fața ochilor chipul acestui om (…) Heide calcă bestial în picioare fața unui tânăr infanterist care, chiar mort, continua să strângă la piept pistolul său mitralieră. Cât timp trecuse? O zi? O oră? Câteva secunde? Nimeni nu mai știa. Ne trezirăm în spatele cabanei și ne lăsarăm să cădem pe pământ, istoviţi, stropiţi de sânge, cu armele azvârlite, neglijent, alături (…) Ochii injectaţi de sânge căutau chipul camarazilor. Mai existau oare?”

Sigur, aş putea fi adeptul educaţiei în spiritul bărbăţiei şi al curajului, dar bărbăţia şi curajul nu înseamnă cult al violenţei şi etalarea dezumanizării, ca în cărţile lui Sven Hassel. Cui foloseşte prezentarea unei scrieri ce conţine asemenea optică, care apără brutalitatea şi sălbăticia degradante pentru condiţia de om?