Să nu fim ipocriţi: şi Biserica a acceptat bordelurile…

2.525 vizualizari

În cursul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului următor, în Europa, date fiind brutalitatea moravurilor şi morală masculină, care o făceau pe femeie atât de vulnerabilă, bordelul permitea evitarea unei insecurităţi şi mai mari. După părerea autorităţilor, a cetăţenilor şi a prost**uatelor înseşi, ele practicau “o meserie” ce îndeplinea o funcţie.

În 1535, într-o ordonanţă privitoare la “bordele” şi băi, conducătorii oraşului francez Besanion precizează că “pentru a preîntâmpina orice neplăcere tineretului şi a evita un rău şi mai mare, casele de fete depravate sunt tolerate de Biserică”. Aceste fete publice canalizează agresivitatea tinerilor, satisfăcându-le elanurile carnale, împiedicându-i să facă greşeli şi mai grave. Contribuie la apărarea onoarei femeilor cinstite, “femei cu stare”, împotriva violenţei se*uale, şi, în egală măsură, luptă împotriva adulterului: mai bine te distrezi cu o “fetiţă” decât să corupi soţia altuia sau s-o faci pe soţie să împărtăşească plăceri pe care Biserica le interzicea în căsătorie.

Cât despre fetele secrete, fetele publice erau cele mai îndârjite să le alunge pe aceste concurente, să se întreprindă, din ce în ce mai mult în secolul al XVI-lea, descinderi la acestea şi să le denunţe pe soţiile infidele ca să fie expediate la bordel.

De asemenea, oamenii din oraş preferau să-i vadă pe preoţi ducandu-se la casele de toleranţă, decat să se ia de soţiile şi fiicele lor. A nu se uita faptul că în acea perioadă, preoţii care se dădeau la activităţi se*uale nu erau văzuţi chiar cu ochi răi…