Peştele cu cap transparent


peste-transparentCercetătorii americani au descoperit un peşte care îşi poate roti ochii tubulari pentru a privi prin propriul cap, mulţumită transparenţei acestuia. Peştele Macropinna microstoma a fost descoperit în 1939, însă oamenii de ştiinţă şi-au dat seama de-abia acum că are capul transparent şi că îşi poate roti ochii, pentru a privi înainte sau în sus, notează LiveScience.com. Până acum se crezuse că ochii peştelui stăteau fixaţi în sus, ceea ce l-ar fi împiedicat să observe realitatea care se afla în faţa lui, transformându-l astfel într-un prădător nepriceput.

Deşi vieţuieşte la adâncimi foarte mari, într-o beznă veşnică, peştele este înzestrat totuşi cu simţul văzului, mulţumită ochilor săi tubulari cu o sensibilitate foarte ridicată, care îi permit să distingă siluetele animalelor din jurul său.

Autorii studiului, Bruce Robison şi Kim Reisenbichler, de la Institutul de Cercetare al Acvariului din Golful Monterey, au analizat peştii cu cap transparent din largul coastelor Californiei, cu ajutorul unor submarine ghidate de la distanţă. Aceştia vieţuiesc la o adâncime care variază între 600 şi 800 de metri, preferând de obicei să plutească nemişcaţi. Înregistările cercetătorilor au indicat un aspect necunoscut legat de peştele Macropinna microstoma: ochii îi sunt acoperiţi de un înveliş transparent, umplut cu lichid. Cele două puncte situate deasupra gurii peştelui nu sunt ochii acestuia, aşa cum s-ar putea crede, ci organe olfactive, echivalentul nărilor la mamifere.

Majoritatea ilustraţiilor existente ale peştelui nu înfăţişează acest înveliş, deoarece structura fragilă a acestuia a fost probabil distrusă atunci când exemplarele capturate au fost aduse la suprafaţă în plasele pescăreşti. Robison şi Reisenbichler au reuşit să pună mâna pe un specimen în viaţă, intact, pe care l-au lăsat liber în acvariul navei pe care se aflau. Au reuşit astfel să observe că peştele cu cap transparent îşi roteşte ochii tubulari atunci când îşi schimbă poziţia corpului din plan orizontal în plan vertical.

Alimentaţia peştelui Macropinna microstoma este alcătuită din meduze şi feluriţi peşti de dimensiune redusă. Pigmenţii verzi din ochii peştilor au rolul de a filtra lumina solară răsfrântă de suprafaţa apei, ajutându-i astfel să distingă strălucirea bioluminiscentă (bioluminiscenţa reprezintă abilitatea organismelor de a produce lumină) a vietăţilor de deasupra lor. Când îşi aleg prada, peştii cu cap transparent îşi rotesc ochii în faţă şi înoată ascendent, spre victimele lor.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu