Până şi japonezii de la Mazda şi-au pus în sigla lor un vechi simbol francmasonic…


Astăzi vom analiza puţin sigla celebrului constructor de automobile japonez Mazda. Înainte de a ajunge la siglă, trebuie să ne întrebăm de ce şi-au ales japonezii acest nume…Mazda?

Mazda provine din Ahura Mazda, zeitatea binelui şi înţelepciunii din zoroastrism. Deşi este un omniescent, Mazda nu este şi un zeu omnipotent, întrucât el are un adversar puternic, Angra Mainyu, zeul cel rău. Unul din obiectivele lui Mazda este acela de a-l distruge pe Angra Mainyu şi a obţine un univers total „bun”.

Interesant e faptul că zoroastrismul a influenţat religia lui Mani sau maniheismul, religie ce ne învaţă că există o luptă permanentă între bine, lumea spirituală a luminii, şi rău, lumea materială a întunericului. Mai târziu, maniheismul a influenţat şi catarismul, o importantă sectă a creştinismului, care, la rândul ei, a fost una din sursele de cristalizare a francmasoneriei moderne.

Acum, după ce-am făcut această mică istorie şi am văzut că se poate face o anumită legătură între Mazda şi francmasonerie, să revenim la sigla marelui constructor nipon de automobile. Ce ne frapează la ea o reprezintă prezenţa unui vechi şi cunoscut simbol francmasonic: echerul (chiar dacă laturile sale sunt puţin rotunjite). Echerul pentru francmasoni reprezintă acţiunea omului asupra materiei şi organizarea haosului. De obicei, echerul apare în simboluri împreună cu un alt simbol masonic: compasul; aşadar, echerul şi compasul constituie un tot unitar.

Echerul masonic

Întrebarea care se pune e următoarea: ce caută un simbol francmasonic la o mare corporaţie niponă? Există vreo corporaţie importantă din lumea aceasta care să nu aibă vreo legătură cu francmasoneria?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO