Pentru cine mai este sceptic în ceea ce priveşte existenţa OZN-urilor de origine extraterestră, îl invit să urmărească un filmuleţ de 7 minute şi ceva, tradus în exclusivitate în limba română de site-ul „Secretele lui Lovendal”. Este vorba de ceea ce a surprins pe camerele sale de filmat naveta spaţială Discovery, lansată de NASA în anul 1991. Această navetă a captat în spaţiul atmosferic pământean un obiect zburător neidentificat care mai întâi merge lent, dar apoi, după ce apar două flashuri de lumină pe film (care se îndreaptă spre acel obiect), OZN-ul îşi schimbă brusc direcţia la 135 de grade şi dispare cu o acceleraţie imensă. Mai precis, în circa o secundă, obiectul (ce a staţionat câteva clipe) a accelerat de la 0 la 4.000 kmh! Nu trebuie să mai amintesc faptul că o asemenea acceleraţie ar ucide orice echipaj uman şi de ea nu ar fi capabilă nicio navă de origine terestră.
În film mai este expusă o teorie interesantă al unui profesor de astronomie dintr-o universitate americană (ce a studiat 2 ani de zile această înregistrare NASA): şi anume natura celor două flashuri de lumină ce apar pe film. Se crede că ele şi-ar avea originea într-o rachetă ce a fost lansată înspre OZN, rachetă ce provine din sistemul spaţial de apărare american „Star Wars” sau „Războiul stelelor”.
Oricum, urmăriţi acest filmuleţ foarte interesant şi daţi-vă cu părerea…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025