O teorie îndrăzneaţă, însă nu chiar imposibilă: este Pământul un simplu electron? Sistemul nostru solar este doar un atom?


Imagine: generata de Microsoft Designer

Iată o idee foarte interesantă găsită pe Internet:

* De când am văzut o poză a unui atom, m-am gândit: „Vai, ăsta seamănă foarte mult cu sistemul nostru solar!”. (Electronul este o particulă subatomică fundamentală cu sarcină electrică negativă. Împreună cu nucleul atomic, electronii formează atomul). Asta ar face din Pământ un electron și întotdeauna m-am întrebat: este sistemul nostru solar un atom, galaxia noastră un grup de atomi diferiți și Universul nostru o parte a milioane de universuri care formează fundația ce formează un nivel care este infinit mai mare și peste nivelul nostru atomic/super atomic? Dacă această idee ar fi reală, cred că ar fi rezonabil să presupunem că există niveluri sub și super atomice potențial infinite între care suntem intercalați.

* Presupunând că toate cele de mai sus sunt adevărate, ar exista civilizații avansate existente la niveluri deasupra și sub noi. Să luăm ipoteza că putem observa o civilizație la nivel sub-atomic de sub noi. Ce am face? Am descoperi mai întâi o civilizație pe un electron, după ce am dezvoltat un „microscop” care era capabil să o vadă. Sigur este foarte mică, dar și super interesantă; e ceva pe care am dori să continuăm să observăm, căci nu avem cum să ignorăm acest lucru, deoarece este o bogăție potențială de informații. Astăzi, avem tehnologia pentru a face roboți organici subatomici.

* Aşadar, s-ar putea explica multe despre „OZN”-uri și „extratereștri”. Lumini aleatorii pe cer care se mișcă la viteze imposibile, fac manevre imposibile și doar apar și dispar aleatoriu… asta este lumina unui microscop care observă realitatea subatomică.

* De ce se prăbușesc navele lor super avansate? Sigur, sunt super avansate (din perspectiva noastră) și sunt fabricate la nivel subatomic. Ele nu călătoresc milioane de ani-lumină și probabil că lucrurile mai merg prost atunci când faci lucruri la nivel subatomic și le injectezi într-un univers subatomic.

* De ce nu își recuperează morții din accidente? De ce ar face-o? Ce-au pierdut? Au pierdut lucruri infinit de mici pe care le pot reproduce, iar costul recuperării lor nu ar merita timpul lor.

* De ce ne ne invadează sau nu ne ajută? De ce ar face-o? Nu avem resurse de luat. Nu există reciprocitate diplomatică și ce le-ar păsa dacă o civilizație pe un singur electron s-ar autodistruge.

* Totuşi, de ce „extratereştrii” par a fi interesați de activitățile noastre nucleare, de facilități, teste cu bombe etc.? Dacă am putea observa o civilizație subatomică care face aceste tipuri de teste, de ce n-am face-o? Este mai bine decât o simulare și obținem toate beneficiile fără nimic negativ.

* De ce nu se divulgă mare lucru despre „extratereştri”? Pentru că toate acestea ar fi imposibil de dovedit dacă nu ai avea capacitatea de a privi infinit în jos (nu e şi cazul nostru – noi suntem priviţi de sus, de la un nivel superior), iar guvernele habar nu au ce se întâmplă și nici nu vor să admită asta.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025