O pacientă care a suferit o operaţie la ochi s-a trezit în timpul anesteziei generale, crezând că se află în iad


Atunci când Carol Weiher şi-a îndepărtat chirurgical ochiul drept în anul 1998, ea s-a trezit în mijlocul operaţiei auzind muzică disco (deşi trebuia să fie total inconştientă). Următorul lucru pe care ea l-a auzit a fost: „Taie mai adânc, împinge mai tare”. Ea vru cu disperare să ţipe sau să-şi mişte un deget pentru a semnala doctorilor că e trează, dar substanţele relaxante musculare pe care ea le primi o împiedică să-şi controleze mişcările.

„Am încercat să mă rog, să blestem, să ţip şi să fac orice, dar nimic nu mergea”, ne povesteşte pacienta Weiher. Instrumentele chirurgicale nu i-au cauzat lui Weiher durere, doar o presiune, dar injecţiile paralitice din timpul operaţiei o făceau să simtă în ea o flacără imensă. „Mă gândeam că poate am greşit în viaţă, şi mă aflam în iad”, povesteşte ea. Operaţia a durat 5 ore şi jumătate. Iar, după ce efectul anestezicului a trecut, Weiher a început să ţipe şi să spună tuturor „Sunt trează! Sunt trează!”

Weiher e unul din puţinii oameni care au experimentat aşa zisa „conştientizare sub anestezie” din timpul operaţiilor. Deşi, în mod normal un pacient nu trebuie să-şi amintească nimic în timpul anesteziei generale, cam 1 sau 2 oameni la mie se trezesc în timpul operaţiei. Mai multe explicaţii spirituale despre acest fenomen puteţi găsi AICI: http://www.almeea.com/constientizarea-sub-anestezie-si-spiritul-uman/.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock