Narghita a fost o cântăreață și dansatoare română, iubitoare a muzicii și a coregrafiilor din filmele indiene. În anii ’70, în India, Narghita era mai apreciată decât formația Beatles, întrucât era considerată „regina muzicii indiene”. Ea era prietena de suflet a doamnei Indira Gandhi, prim-ministrul Indiei de atunci, care o aștepta cu un covor roșu la scara avionului.
Artista i-a furat inima celebrului actor indian Raj Kapoor. Cei doi au legat o prietenie strânsă, artistul indian Raj Kapoor îndrăgostindu-se de ea. Narghita a declarat ulterior: „M-am rugat la Dumnezeu să nu-mi ceară mâna. Îmi anulam cariera, nu se pot face două cariere, căsătoria sau cariera. Am respectat România şi India la fel de înalt. Până la 1 milion de dolari mi s-a oferit numai pentru un interviu şi un cântec”.
Deşi pe timpul anilor ’70, artista era milionară în dolari, ea a murit în sărăcie. Artista a murit singură în garsoniera unde locuia cu chirie în Bucureşti şi a fost găsită după 4 zile (în februarie 2013) de nepoata ei, care a spart uşa după ce nu mai primise niciun semn de la ea. Avea 73 de ani şi de mai multă vreme trăia în sărăcie, cu o raţie de 40 de lei pe lună.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











